În perioada 31 iulie – 11 august 2017, la Biserica „Sfânta Ana” din Cireșoaia s-a desfăşurat campusul de vară pentru copii cu tema: „Din Ţara lui Eu-Împărat în Ţara lui Tu-Împărat”.
La acest campus, copiii înfruntând cu mult curaj canicula, au parcurs un drum din Ţara Lui Eu-Împărat, unde este promovat egocentrismul, ca stil de viaţă, în Ţara lui Tu-Împărat, unde oamenii trăiesc în comuniune şi iubirea este cea care le canalizează întreaga existenţă.
Personajul principal, Încăpăţânatul, ne-a indicat strada spre a micşora eul propriu pentru a ne deschide celuilalt. Obiectivul principal a fost descoperirea lui Dumnezeu şi credinţa pe care o dobândeşte în El şi pe care le-o transmite şi altora precum şi convingerea că „adevărata înţelepciune este smerenia, iar leacul cel mai eficace împotriva egoismului este gândul cel bun”.
Programul din acest an a fost unul special. Fiecare zi începea cu câteva dansuri şi imnul campusului; „When Jesus says yes, nobody can say no” (Când Isus spune da, nimeni nu poate spune nu), apoi urma Liturghia care a vrut să întărească în noi credinţa, teatrul, momentul formativ şi jocurile de dimineaţă. După prânz copiii aveau la dispoziţie două ore pentru a întări relaţiile de prietenie jucându-se sau comunicând între ei. La ora 14.30 erau laboratoarele pentru a dezvolta abilităţile proprii, jocurile de după-amiază şi rugăciunea de încheiere a zilei care era în fiecare zi pregătită de un grup.
Pe lângă acestea, copiii au avut parte de două zile de excursie:
– una la Slănic-Moldova, unde cei mai mari au urcat cele 300 de scări (pentru cei care nu le urcaseră până în acea dată de 2 august a fost o adevărată aventură), mulţumim Salvamontiştilor din Bacău care ne-au fost ghid pe acest traseu; iar cei mici au avut ocazia să viziteze izvoarele. După amiază, parcul; unde am avut posibilitatea cu ajutorul primăriei de a ne desfăşura activităţile noastre, după un program bine stabilit în jocuri, muzică, dansuri şi voie bună. Mulţumim Primăriei pentru colaborare.
– a doua excursie a avut loc în ziua de 9 august, la Salina din Târgu Ocna şi la piscina din parcul Primăriei. Copiii au fost încântaţi să zburde prin salină în libertate, iar la piscină bucuria lor a fost unică, posibilitatea de a sta două ore în apă. Mulţumim din inimă domnului primar Şilochi care a dat această bucurie unică copiilor.
Vineri, 11 august, a avut loc spectacolul final la care au putut participa toţi de la cel mai mic la cel mai mare.
Atmosfera din cadrul campusului a fost una specială. Atât animatorii italieni cărora le mulțumim din suflet, cât și animatorii noștri tineri din sat, au dat dovadă de o adevărată dăruire. Cei mai tineri au fost deschiși să învățe de la cei care au experiență ce înseamnă să fii animator.
Un gând de prețuire și mulțumire îndreptăm către Păstorii noștrii, Pr. Paroh Marian Dascălu, Pr. Vicar Marius Adam și către surorile Providenței pentru neobosita lor grijă pentru fiecare dintre noi, pentru organizarea și desfășurarea campusului într-un climat de liniște și înălțare sufletească.
Dumnezeu să-i răsplătească cu harurile sale pe toți binefăcătorii acestui campus și tuturor vă spunem un sincer MULȚUMESC!
ANIMATORII CAMPUSULUI
Be the first to comment on "Campus pentru copii: „Din Ţara lui Eu-Împărat în Ţara lui Tu-Împărat”"