comunitate



A venit Primăvara în Cireșoaia! Dar…

Când mă gândesc la primavară mă gândesc la soare, la flori, la renașterea naturii, la copii jucându-se in iarbă! Dar dacă deschid ochii și incetez să visez, imi dau seama că mă aflu in Cireșoaia –…


Plugușor 2017

adaptare pentru 2017 după urarea făcută la parohie în anul 1984. Aho, Aho! Am pornit cu plugul iară, Pe întinderi largi de țară, Am pornit cu voie bună, După datina străbună, Ca un vânt de primăvară,…



Cinstirea Credincioșilor Răposați

Duminică, 27 octombrie 2013, sute de cireşoieni s-au adunat în cimitir pentru a cinsti memoria credincioşilor care nu mai sunt printre noi. Sfânta Liturghie a început la ora 12:00 şi a fost urmată de sfinţirea mormintelor….


Sfinții Ioachim și Ana – Hramul Bisericii 2013

Viața noastră simplă poate deveni o viață plăcută inaintea lui Dumnezeu. Duminică, 28 iulie 2013 întreaga comunitate cireșoiană a fost în sărbătoare, ca în fiecare an, in această perioadă simțămintele noastre creștinești îndreptându-se spre cinstirea  patronilor…


Ziua Bolnavului in Cireșoaia 2013

Și în acest an, cu toată căldura de afară (parcă ar fi vară), duminică 12 mai, bolnavii au venit la biserică însoțiți de persoanele apropiate în ziua dedicată lor, „Ziua Bolnavului”, zi care ar trebui sărbătorită…