Cel mai bun dintre fii


O veche poveste etiopiană ne spune cum un bătrân aflat pe patul de moarte şi-a chemat la căpătâi cei trei fii pe care îi avea spunându-le:

– Nu pot împărţi în trei ceea ce am, pentru că ar însemna să las prea puţin fiecăruia dintre voi. Am hotărât, prin urmare, să las tot ceea ce am aceluia dintre voi care se va dovedi cel mai înţelept şi iscusit, adică celui mai bun dintre fiii mei. Am pus pe masă câte un ban pentru fiecare. Luaţi-i! Cel care va izbuti să cumpere cu acest bănuţ ceva cu care să umple întreaga colibă va avea parte de toată moştenirea.

Cei trei fii au plecat. Primul s-a întors acasă cu o mare cantitate de fân, însă nu a putut umple coliba decât până la jumătate.

Cel de-al doilea fiu a cumpărat pene, dar tot n-a putut umple coliba până sus.

Cel de-al treilea fiu – care a şi avut parte de moştenire – n-a cumpărat decât un lucru mic de tot. O lumânare. A stat până s-a lăsat întunericul, a aprins lumânarea şi coliba s-a umplut de lumină.