Bine ai venit, părinte Marius


„Cum voi rasplati Domnului
Pentru tot binele pe care ni l-a facut?
Voi lua potirul mantuirii
Si voi invoca numele Domnului.”
Ps. 115, 3-4

Acesta a fost si moto-ul parintelui nou sfintit Marius Catrintasu din Slanic Moldova. Si noi spunem la fel „Cum vom rasplati Domnului pentru binele pe care l-a facut pentru frumoasa vale a Slanicului dandu-ne dupa 20 de ani inca un preot dupa pr. Viorel Ababei, care dealtfel ii este si unchi si model”.
Pr. Marius a fost sfintit preot joi, 29 iunie 2006 in noua catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iasi. Asa cum se obisnuieste, pana la primitia din localitatea natala, parintele a poposit in Ciresoaia unde, in cele 3 zile a avut ocazia sa se intalneasca cu bunicii si rudele apropiate.
Sambata a plouat toata ziua dar in noaptea spre duminica ploaia a incetat, norii au plecat lasand ca ziua de duminica, 2 iulie sa fie frumoasa din toate privintele.
Putin inainte de ora 11 un convoi format din peste 20 de masini condus de politia locala si-a facut aparitia in fata bisericii din Slanic Moldova. Cu o vadita emotie pr. Marius a coborat dintr-o masina impodobita cu flori si stergare. In intampinare i-au iesit pr. paroh al localitatii, Francisc Cazanel, pr. Viorel Ababei, pr. Petru Besleaga, dl. Andrei Serban, primarul localitatii, familia, rude si zeci de credinciosi. In semn de bun venit nasii i-au oferit paine si sare.

Preotia inseamna sacrificiu

Corul din Ciresoaia a deschis ceremonia intonand cu daruire „Bine-ai venit in mijlocul nostru/ Cucernice preot si tanar apostol” in timp ce sarbatoritul a intrat in biserica inconjurat de preotii invitati si ministranti.
Pr. Cazanel a subliniat la inceputul liturghiei importanta acestui eveniment: primul fiu al parohiei sfintit preot.
Predica parintelui Gheorghe Cojocaru din Lilieci a fost plina de sfaturi pentru pr. Marius si invataminte pentru toti cei prezenti care au fost invitati sa le puna in practica prin filtrul gandirii in viata de zi cu zi. Parintele ne-a relatat cu mult patos, credinta si convingere despre frumusetea dar si jertfa suprema a vietii preotesti ascunsa de fapt in spatele unui om simplu. „Preotul nu trebuie sa se increada pe deplin in oameni, spunea parintele, dar trebuie sa colaboreze cu ei pentru a infaptui lucruri bune si inaltatoare spre lauda lui Dumnezeu”.
Preotul se roaga pentru credinciosii sai dar in acelasi timp are si el nevoie de rugaciunea credinciosilor pentru a putea ramane statornic si demn in menirea pe care Dumnezeu i-a oferit-o ca pe cel mai pretios dar.
Preotul este mereu la datorie, el nu are un program, el este zi si noapte de veghe, intr-o permanenta rugaciune pentru nevoile credinciosilor dar si de multumire si lauda in numele Domnului pentru tot binele pe care l-a facut.
Spunea parintele predicator ca tatal lui ii povestea pe vremea cand inca era copil ca preotul nici noaptea nu se dezbraca de hainele sale, aceasta imagine extraordinara imprimandu-i-se in minte pentru totdeauna.
Asadar, preotia este jertfa deplina a omului ales sa-l slujeasca pe Tatal pana la moarte, sa-i aduca lauda si multumire
Domnului pentru cea mai sfanta menire incredintata oamenilor de la sf. Apostol Petru pana astazi si in vecii vecilor.

Multumiri

La sfarsitul liturghiei in numele comunitatii au luat cuvantul cativa reprezentanti ai credinciosilor: un copil, o tanara si d-na profesoara Musca.
La randul sau pr. Marius a adus multumire tuturor: Domnului ca l-a ales, familiei pentru toate jertfele spirituale si materiale pe care le-au facut pentru el, bunicilor, rudelor, preotilor care l-au sprijinit si indrumat de-a lungul anilor, pr. Dasca, pr. Cazanel, pr. Ababei, pr. Besleaga, surorilor lui Isus Rascumparatorul, corului din Ciresoaia si tuturor binefacatorilor stiuti si nestiuti.
Dupa binecuvantarea finala, noul parinte i-a invitat pe toti la o masa de multumire la Restaurantul Flora.

Aceasta zi deosebita va ramane intiparita pentru multa vreme in inima credinciosilor din Slanic Moldova si Ciresoaia.
Prin marea bunavointa a lui Dumnezeu si urmandu-si vocatia, Marius (copilul de demult, adolescentul ascultator si elevul silitor, seminaristul si nu in urma cu mult timp diaconul) a fost sfintit preot, dupa ani multi de invatatura, incercari, jertfa si har. Punctul culminant s-a intamplat in aceasta minunata zi de sarbatoare.

Olivia si Maria

Be the first to comment on "Bine ai venit, părinte Marius"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*