Iad sau Rai? Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului

Pregatiri pentru Prima Sfanta Impartasanie. Copiii, sa fie vreo 50, zumzaie prin bancile bisericii in asteptarea parintelui paroh. Agitatia mai mare e la baieti, unde Silviu si Costin sunt pusi pe sotii: cei doi i-au sustras caietelul lui Mihai si acum pretind ca nu stiu nimic. Mihai e rosu de nervi, e ridicat in picioare si intreaba in stanga si-n dreapta cine i-a luat caietul. Nimeni nu stie nimic, dar ranjetul rautacios ii tradeaza. Cu putina ironie putem spune ca, chiar in biserica, copiii, aflati intr-o stare lipsita de discernamant specifica varstei, savarseau primele pacate. Avand in vedere ca nici macar nu primisera prima sfanta impartasanie, ii intelegem.

Peste putin timp apare parintele cu o carte imensa sub brat. Este biblia in imagini care avea sa le capteze atentia copiilor pe tot parcursul pregatirii. „Astazi vom invata despre Rai si Iad”, concise parintele si deschise voluminoasa lucrare pe undeva pe la inceput. Copiii ramasera inmarmuriti. In fata lor, in stil renascentist li se infatisa o imagine de-a dreptul cutremuratoare: in stanga, printre flacari si fum erau sute de oameni, legati unul de altul si impinsi de la spate cu furci ascutite de catre diavoli cu cozi si coarne. Pe fetele lor schimonosite se citea groaza si disperare. Unii erau aruncati in prapastii inrosite de foc, altii isi asteptau randul. Undeva pe un munte trona autoritar insasi Stapanul Intunericului, Scaraoschi, contempland inspaimantatoarea priveliste.

In partea dreapta era cu totul alt peisaj: coruri de ingeri il proslaveau pe Bunul Dumnezeu, ce il avea alaturi pe fiul sau, Isus Cristos insotit la randu-i de Sfanta Fecioara Maria iar mai jos o multime de oameni imbracati in alb (sufletele erau intruchipate de corpuri umane). In privirile lor zareai o bucurie nestramutata, o fericire divina, providentiala. Lumina, caldura albastrului deschis contrasta puternic cu intunericul imaginii din stanga.

Interesant era ca, in partea de jos a tabloului, era un singur drum care la un moment dat se bifurca in doua. Aici multimea „calatorilor” era impartita. Pacatosii mergeau in stanga (in Iad), iar cei cu sufletul curat in dreapta (in Rai).

Au trecut ceva ani de atunci. Silviu, Costin si Mihai sunt buni prieteni. Toti trei isi traiesc din plin tineretea, o varsta atat de frumoasa. Au avut parte de o educatie crestineasca destul de buna, familiile lor fiind modele pentru intreaga comunitate. Ca si in urma cu ceva timp insa, primii doi nu sunt chiar pe drumul cel bun. In fiecare duminica, la liturghia tinerilor de la ora 11, trio-ul se destrama: Mihai se indreapta spre biserica iar prietenii lui spre carciuma, locul in care isi vor petrece cateva ceasuri bune. Si nu sunt singurii…

Cat de simplu putem pacatui inconstienti de consecinte. Cat de usor alegem confortul si bunastarea trupeasca in detrimentul pastrarii sufletului curat. In povestirea de mai sus putem compara carciuma si biserica cu insasi Iadul si Raiul pentru ca in genere reprezinta alternativele concrete pe care le putem alege. Mai devreme sau mai tarziu, cand viata pe pamant va lua sfarsit, va trebui sa dam socoteala in fata lui Dumnezeu pentru pacatele savarsite. Indraznesc sa afirm ca Silviu si Costin reprezinta chiar si procentul in care oamenii aleg sa-si traiasca viata. Mult prea multi ratacesc prin lume departe de Dumnezeu. Multi sunt crestini doar cu numele aducandu-si aminte de biserica de Paste si Craciun si si atunci participand la sfanta liturghie ca simpli spectatori. Ati observat vreodata la hramul unei parohii cati sunt in jurul altarului si cati se plimba pe la tarabele comerciantilor sau infunda carciumele? V-ati gandit vreodata ca daca intreaga comunitate ar veni duminica la sfanta liturghie ar mai trebui construita o biserica? Stiti cati au emigrat in tari straine si cati isi mai aduc aminte de Ziua Domnului?

Inainte de a trage concluzii pripite, va invit sa meditati pe aceasta tema si pe viitor sa fiti mai transanti cu voi… si cu cei din jur.

PB