Gânduri chinuitoare

Gandurile il ucid pe om. Pentru ca sufletul lui este nemasurat, este nelimitat, are mereu loc pentru inmagazinare de noi si noi probleme. Exista probleme de natura rea, acestea trebuie ocolite. Exista probleme adevarate, nobile, dar omul e prea slab pentru a le suporta si e si mai slab pentru a le rezolva.
Problemele il ucid pe om iar daca el vrea sa traiasca bine, atunci trebuie sa-si dea problemele: CINEVA ASTEAPTA!
-te doare ficatul,
-te doare capul,
-ai crize de astm,
-ai crampe,
-iti incarunteste parul,
-ai inceput sa ai riduri,
sau
-esti obosit si trist: „Cate necazuri! Nu voi mai avea niciodata liniste.”
Sa iti tarai mereu trupul dureros si chinuit, inima tulburata care nu traieste decat ca este nevoita sa traiasca, care nu mai stie ce este bucuria si pacea.
Oare nu de aceea esti plin de griji si apasat pentru ca zi de zi, an de an aduni, inmagazinezi tot ceea ce te macina si care in liniste dar nemilos te distruge?
Nu te distrug in asa masura loviturile venite din exterior pe cat raul care este in tine, care fierbe, care altereaza:
-gelozia musca, aceea care o declari pe fata, sau aceea care se ascunde in spatele cuvintelor, faptelor tale, sub masca tristetilor si a tacerilor tale.
-mania ca nu stralucesti, ca nu te remarca nimeni, ca nu iesi in evidenta, ca altii nu sunt de acord cu tine.
-teama de anumite persoane, evenimente, tentatii: teama ca nu faci bine, ca strici, ca uiti ceva…
-supararea si dorinta de razbunare.
-indoiala in reusita…
-deplangerea trecutului,
…minciunile, supararile, greutatile, calomnia, injosirile, invidia si toate celelalte: raul pe care il presari in fiecare zi in cuvintele tale, in gesturile tale, in zambetul tau, in suspinele tale, in ridicarile din umeri, in uneltirile tale abile. Raul care clocoteste in tine si da pe afara, dar care inainte sa ajunga la altii te raneste mai intai pe tine.
Inima ti-e larga dar prea aglomerata, precum un pod de casa. Generatii disparute au lasat acolo lucrurile (la fel cum ti-au lasat si mobila frumoasa) iar tu aduni numai gunoaiele nefolositoare. Aduni si obiectele preferate pe care le vei mai folosi candva, dar deocamdata le ascunzi: amintirea unui gand nesanatos, a unei lecturi, a unei priviri, placerea orgolioasa a unei razbunari, a unei stralucite reusite, gustul unei patimi.
De ce nu umbli deseori in podul cu amintiri pentru a scoate de acolo ceea ce ar fi trebuit de mult sa arunci?
Exista probleme si exista rau in tine pe care il observi, il atingi, il denumesti.
Exista probleme care sunt ingropate, de care nu-ti amintesti. Exista si probleme pe care le-ai calcat in picioare pentru a nu te mai framanta si care par moarte de mult.
Dar te inseli. Tot ceea ce exista in tine este viu. Aceste probleme traiesc atunci cand te gandesti la ele, cand nu te gandesti la ele, noaptea cand dormi, ziua. Si tot ceea ce este viu in tine in aceasta privinta este rau pentru tine.
Cuiul din cauciucul masinii tale nu va mai gauri camera daca este scos.
Colectia de probleme de ieri si de alaltaieri, mari si mici, inchipuite sau reale, nu te vor mai otravi daca te descotorosesti de ele.
Exista probleme false cu care nu te mandresti, pe care trebuie sa le indepartezi cu hotarare, pentru care trebuie sa-ti ceri iertare: dar exista alt gen de probleme adevarate: problema painii de toate zilele, problema viitorului, problema educatiei, problema obtinerii drepturilor si a pacii.
Te intrebi oare trebuie sa le suport pe acestea, trebuie sa le accept?
-Nu, pentru ca esti prea slab. Da-ti problemele!
-Dar atunci eu nu fac nimic?
-Cum sa nu, le dai pe acestea!
-Asta ar fi prea usor.
Nu este prea usor sa fii copil, sa nu tii nimic pentru tine, nici chiar bucuriile. Sa dai mereu totul Celuilalt, ca el sa le suporte, este foarte greu sa mergi mereu pe langa el, sa-l tii de mana, sa fii mic, sa fii simplu, sa fii umil, sa-l lasi pe EL sa te conduca.
Cand vei intelege ca NU POTI SUPORTA NIMIC FARA EL, NICI CHIAR PE TINE INSUTI.