Ochiul Critic: Sărbătorile in Cireșoaia

„O tempora! o mores!” s-ar vaita un poet latin, parca, obligat sa traiasca in exil la Pontul Euxin,vorbe cât se poate de actuale desi debitate în mult uitata negura a timpului.Ce sa-i faci! astea-s timpurile si îndeletnicirile oamenilor care, cica, ar trebui sa se schimbe si ele in acelasi timp cu vremurile.Dar daca „tempus fugit irreparabile ” cum sa-i mai tii pasul? Mare dilema, veche de când lumea si pamântul. Cu toata aceasta fuga rapida si abracadabranta a timpului în unele mici comunitati cum ar fi si cea din Ciresoaia, anumite obiceiuri nu se vor schimba niciodata desi poate multi ne-am dori într-un puseu energetic si insurgent sa anihilam, încet dar sigur, niste vechi reminiscente.

Când vin sarbatorile, indiferent care, comunitatea se pregateste cu piosenie, atât spiritual cât si material si culinar, pentru intâmpinarea acestora. Se simte ca e sarbatoare mai ales daca e sa ne luam dupa numarul impresionant de credinciosi din biserica veniti sa se deconecteze (cica!) de grijile cotidiene si sa se umple de revelatii divine. Pe lânga acestea credinciosul comun din cartierul ciresilor (un adevarat cavaler al florii de cires ca tot îmi vine acum în minte un roman scris de Constantin Chirita, un muritor simplu cu pretentii de scriitor valoros) in lipsa de ocupatie, probabil, când se gaseste in biserica, omite ca e acolo si mai arunca vreo ocheada în stânga si în dreapta sa vada sau, mai bine zis, sa observe cu cerbicie ba chiar cu impertinenta, care are haine mai frumoase, cine nu e de prin partile astea etc.

Ce! Doar liturghia e aceeasi, vechi ritual, are timp sa o asculte alta data, acum când e sarbatoare,are de criticat vestimentatia si alte asemenea,ca doar fiecare e un stilist in felul lui! Într-adevar unele persoane chiar merita cu prisosinta sa fie criticate! Daca in timpul liturghiei se întampla ca vreun pârdalnic zeu al neîndemânarii sa isi reverse mrejele asupra vreunui nefericit credincios din biserica si acesta sa faca vreun gest mai zgomotos bineinteles ca toate privirile se intorc in acel loc,atentia tuturor fiind captata ca de un magnet iar bietul vinovat fara vina isi cere iertare tacit sau infrunta sfidator multimea.Asta e chiar un eveniment demn de retinut si de comentat dupa liturghie sau chiar in timpul acesteia, ca doar predica tinuta de preot e parca plictisitoare si o dulce stare de somnolenta cuprinde trupurile ostenite de vremuri,de acel pacatos fugit irreparabile tempus sau de cine stie ce treburi cat se poate de mundane si total insignifiante daca e sa le comparam cu maretia si grandoarea unei liturghii sau sarbatori.

Ce Dostoievski, ce Puskin , ce poeti sau alte varfuri ale literaturii universal ingenious mixate in predica asemeni unor ornamente, tot mai bun e un pahar la barurile inmultite ca ciupercile dupa ploaie pline de membri ai comunitatii care dupa o saptamana grea de munca la cariera sau plug isi refac ancestralele forte provenite de la stramosii daci cu o licoare bahica.

Era sa uit! De obicei cand sunt sarbatori revin in Ciresoaia rudele plecate de aici (odata imberbe acum, in mod miraculos si fabulus, pline de experienta si intelepciune) spre meleaguri mai bune si mai fructuoase din toate punctele de vedere, etalandu-si opulent si bunastarea (redundant vorbind) ambele in multe cazuri doar aparente ca un strat de poleiala peste o suprafata roasa de acidul dezoxiribonucleic (rugina in termini populari) ca sa ma exprim metaphoric simetonimic. Multe din aceste rude, bineinteles, isi reneaga radacinile si afiseaza o superioritate nesustinuta de argument solide care la prima zguduitura puternica, figurat vorbind fireste, se va prabusi asemeni unui castel de nisip construit aproape de malul marii distrus de primul val mai puternic.Probabil asa e peste tot dar parca aici e cat se poate de raspandit fenomenul. Nu generalizez doar scot in evidenta anumite aspecte cat se poate de suparatoare.

De sarbatori in biserica din Ciresoaia se faureste o atmosfera atat de inaltatoare, mai ales prin cantecele corului si prin aranjamentele mici dar de efect, incat pentru o ora te desprinzi de teluric si realizezi cat esti de mic in fata divinitatii, ca tu si semenii tai sunteti o adevarata imagine a Trinitatii asa cum spunea Fericitul Augustin. Insa aceste trairi sunt, intr-un fel, diminuate de aspectele mentionate anterior, de gesturile unora care se vede clar ca nu au chef de spiritualitati ci, mai degraba, de observatii critice si futile, in ultima instant, la adresa semenilor. Bine mai zicea Descartes, cunoscatorii stiu, ca omul are liberal arbitru care il face demn de lauda sau de dispret. Din nefericire acest comportament a ajuns la un fel de ACME in zilele noastre-adica analiza cu acribie a celuilalt intr-un moment si un loc care ar trebui sa inspire umilinta si respect.

Asta inseamna sarbatoare pentru unii, fie Craciun, fie Paste, fie hram, etc. Sa speram ca aceste porniri se vor emenda in timp!

Rozzina I.