Carte: Monografia Slănicului Moldovei

Ciresoaia: Un sat mic si sărăcăcios

Recent, un prieten al site-ului nostru ne-a pus la dispozitie o carte extrem de valoroasa nu numai datorita vechimii sale ci mai ales continutului. Este vorba de Monografia Slanicului Moldovei scrisa in anii 1930-1934 de Cleopatra I. Tatu, profesoara a liceului de fete din Bacau.

Pe parcursul celor 246 de pagini ingalbenite de vreme si tocite de mainile celor ce le-au rasfoit de-a lungul timpului descoperim Slanicul Moldovei altfel, cu acel parfum al trecutului, cu frumusetile si bogatiile naturale puse in evidenta cu mult har de autoare.

Asa cum reiese din titlul lucrarii, „piesa” principala este „juvaerul” Moldovei si al Romaniei, statiunea in sine, dar se fac referiri si la imprejurimi printre care localitatile de pe Valea Slanicului. Din studiul sau, „Cateva date geografice asupra vaii si bailor Slanic”, publicate in anul 1934 de dl. profesor universitar M. David citam: „Numai la inchisori, nu s-a putut omul cuibari, incolo, dela gura Slanicului si pana la Baile Slanic, se intalnesc gospodarii rasfirate pe toata valea alcatuind nuclee de asezari mai temeinice la: Slanicel, Slanic (Ciresoaia de azi – n.a.), Cerdac, Satul Nou si Baile Slanic. Valea Slanicului, insa se angajeaza spre Sud-Vest in munti, dincolo de bai, pana in inaltimile cele mari din vechiul hotar.” Cleopatra I. Tatu completeaza: „Pe tot parcursul celor 18 km. de pe tot lungul soselii, nu vezi de cat privelisti variate, pitoresti, caci lasand in urma Tg. Ocna si Trotusul, nu vezi de cat, cand munti inalti acoperiti cu brazi seculari, cand culmi cu stanci plesuve, iar ici, colo acoperite numai cu muschi ca o catifea verde. Mai incolo, iti apar stanci mari, pravalite din inaltime, cand altele suspendate de 3 parti, gata sa se rostogoleasca si ele. Mai departe, vezi mormane de piatra sfaramate sau cate o portiune de teren seasa, pe care se vad asezate ori rasfirate gospodarii simple de tara, care alcatuesc satele din lungul vaii Slanicului, facute cu timpul de catre Ciangai in majoritate, ca cea mai veche populatie prin aceste locuri (cam pela jum. sec. XVIII-lea) si anume satele: Gura Slanicului, ca cel mai vechi, apoi ceva mai departe: Slanicelul, satul Cerdac, Satul Nou, si apoi Slanicul. (…) In lungul drumului, cand am trecut spre Slanic, se lucra activ la taerea petrelor pentru repararea soselei deteriorata in multe locuri de multa frequentare a masinilor, caci mai la fiecare pas, drumul era plini de oameni, (in vara an. 1930 mai ales) fiecare dupa interesele lui.”

Lucrarea este structurata in mai multe capitole ce cuprind date cu privire la pozitia geografica, clima, vegetatie, inceputuri, descrierea statiunii, izvoarele minerale, viata in Slanic, situatia administrativa, etc. Un capitol deosebit este cel in care se face referire la Literatura Slanicului. Sunt amintiti scriitori de marca care au salasuit aici si care au inchinat statiunii scrieri alese in diverse publicatii ale vremii sau chiar in propiile opere: C. Conachi, C. Negri, I. Creanga, M. Eminescu, N. Gane, C. Radu, A. Vlahuta, Al. Lupascu-Stejar, R. Sutu sau Wilhelm de Kotzebue, sciitor german care descrie in mod pitoresc impresiile sale din calatoria de la Baile Slanic din 1855. Reproducem un fragment din „O calatorie in carul cu boi la Slanic” in care regasim Ciresoaia acelor vremuri:
„Ajungand la Ocna, ma pusei sa caut un alt mijloc de a continua drumul, decat cu trasura cu caii osteniti, cu care venisem.
La posta am fost primiti intr-un chip foarte putin politicos; un birjar, ce inchiria caii, rase de mine in fata. Era pe aci, pe aci, sa ma fac si eu grosolan, cand un orasean milos, imi veni in ajutor.
– Luati un car cu boi.
……………………………..
Dupa cele dintai doua ceasuri, (sase ceasuri tinu tot drumul, sase ceasuri pentru o posta !) dai de un sat mic si saracacios, locuit de Unguri, ale caror case prapadite sunt presarate unele dincolo de apa si altele agatate ca cuiburi de randunele in pripoare. Aci si porumbul incepe a fi rar, si chiar daca locurile ar fi bune, unde sa-l semene bietii oameni? Fiecare taran are langa casa sa, un stanjen patrat de loc curatit de pietris, pe care seamana legumele, ce i le cumpara musafirii dela bai. Aceasta cultura ii aduce mai mult folos. Am fost foarte mirati de a gasi aci, in valea Carpatilor, o ramura de industrie, care ne amintea Elvetia si alte tari de prin munti. Copiii, unii goi pe jumatate, altii de tot, se foloseau de mersul nostru in pas spre a inconjura carul si a ne oferi cu bratele intinse, buchete de flori foarte simple. Figurile rugatoare erau mai expresive decat sunetele limbii unguresti, pe care nu le pricepeam, si, comoara noastra botanica se facu in putine minute, foarte insemnata. Dar la bai, nu avea trebuinta sa mearga copiii ca noi: obrazul lor cel murdar stralucia de sanatate. Dumnezeu are totdeauna cate un mijloc ascuns de a indulci viata, cand este amara.”
O ultima referire la localitaea noastra o intalnim in capitolul „Distractiile Slanicului” unde cititorii sunt invitati sa faca o drumetie intr-un loc incarcat de istorie: dealul Ciresoaia.

P.B.