Octombrie- lună misionară


Pentru noi, creștinii catolici, luna octrombrie este dedicată Sf. Fecioare Maria, Regina Sf. Rozariu, dar este și luna misionară în care cu toții suntem chemați să ne rugăm pentru misionarii din lumea întreagă care-și dedică cu totul viața pentru răspândirea Evangheliei.

Pe data de 20 octombrie, Biserica întreagă sărbătorește ziua mondială a misiunilor și ne îndeamnă să fim alături de misionari, atât prin rugăciunea noastră cât și prin exemplul nostru de a fi mici misionari acolo unde ne aflăm: in comunitatea, în familie, la școală, oriunde….

La ora de cateheză, surorile din parohia noastră ne-au ajutat să cunoaștem realitatea misiunilor din diferite țări în care sunt implicate multe persoane, chiar și din țara noastră. Ne-am bucurat să aflăm cât bine reușesc să facă acești oameni acolo unde trăiesc, alături de cei săraci și de cei care încă nu-l cunosc pe Dumnezeu.

Pentru a marca această zi dedicată misiunilor, noi copiii de la cateheză însoțiti de cateheți, ne-am adunat în Biserică sâmbătă, 19 octombrie, pentru a ne ruga împreună Sf. Rosariu. A fost un moment de rugăciune deosebit în care am cerut ajutorul și mijlocirea Sf. Fecioare Maria pentru locuitorii din toate cele cinci continente ale lumii. În fața altarului a fost pregătit un semn misionar semnificativ care ne-a ajutat să ne rugăm cu mai multă credință și recunoștință lui Dumenzeu pentru tot binele pe care-l împlinesc misionarii acolo unde sunt chemați să ducă vestea cea bună a Evangheliei.

Dumnezeu să le fie mereu alături, mai ales în momentele grele și să binecuvânteze munca lor de propovădiure a mesajului evanghelic.
A.B.

 

Be the first to comment on "Octombrie- lună misionară"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*