Lumea de farmec a Slănicului Moldav

În postura de lefegiu al ministerului de resort, revizor financiar aciuat într-o întreprindere de montaj, automatizãri și telecomunicații, care prin rãspândire și capacitatea practicienilor a fost „o stare de spirit”, am umblat prin nenumãrate locuri din țarã, scotocind prin terfeloagele contabile ale blazatelor autoritãți.

Astfel am avut prilejul de a vedea faimoasele așezãri Târgu Ocna, Comãnești, Cireșoaia, Cerdac și adevãratã binecuvântare au fost și rãmân popasurile frecvente în urbea balneo- climatericã de pe valea pârâului Slãnic. Orașul însuflețește apropierea de masivul montan Nemira și dãinuie acompaniat de miracolul pãdurilor foșnitoare și șopotirea, parcã înțeleaptã, a pârâului Slãnic.

Onomastica reperului nu sugereazã numai bogãția de sare, cã prin asociere trimite la nume de codri și izvoare. Marele Creator a sfințit generos tãrâmul cu minuni care sunt renumitele „Izvoare ale Tãmãduirii”. Minuni amplasate într-o atractivã cumulare de imagini din „România Pitoreascã”. Este în afara oricãrui dubiu un spațiu în care Dumnezeu a îmbinat armonios utilul cu frumosul. Aerul curat, pãdurea, izvoarele de leac, apropierea muntelui, totul este benefic pentru sufletul și alcãtuirea noastrã pãmânteanã, din țãrânã și cer.

În modestul meu comentariu, pe care îl scriu cu emoție, nu idealizez nimic, redau totul așa cum a fost perceput de simțurile mele, cã am tãifãsuit îndelung cu oameni de-ai locului, fie la „Cascadã” unde pârâul Slãnic devine participant activ în fondul sonor din preajma pãdurii, fie în splendidul și spațiosul parc al orașului.

Am urcat treptele suitoare pe versantul vecin urbei, am fost prin poienile din preajmã, am fost oaspetele pãstrãvãriei îngrijitã de familia inginerului Roșculeț, unde se aflau sub protecție nu numai escadrele acvatice de pãstrãvi, cã mai erau sub protecție o cãprioarã și un pui de urs în spațiul verde, iar lângã amfitrioni stãteau de strajã câinii lor credincioși.

M-am recules și m-am rugat în biserica ortodoxã din centrul urbei, m-am odihnit în parc, vegheat de bustul marelui și îndrãgitului nostru povestitor bãdia Ion Creangã… De generoasa împãrãție a izvoarelor și de triumful vegetației înconjurãtoare mã leagã amintiri luminoase, înveșmântate-n fireascã emoție și omeneascã reverie. M-am aflat, cuviincios pelerin, în anotimpurile de acolo: primãvara aureolatã de sãrbãtoarea sfântã a Învierii, vara cu ademenitoare rãcoare înmiresmatã, ca un stol de mesaje din munte, toamna cu ploi amintind plumbul cu tente argintii al lui Bacovia, iarna când firea brilianteazã puritatea perfectã a zãpezilor albe…

Puțini dintre localnici, mai știu câte ceva din trecutul îndepãrtat. A fost reflectat în legende care s-au piedut, tãrâmurile bogate în sare și lemn fiind cunoscute cu mult înaintea primei atestãri oficiale. Cã primele referințe scrise apar destul de târziu, întâia atestare documentarã fiind cuprinsã în Hrisovul dat de cãtre Constantin Cehan Racovițã, în anul 7625 de la facerea lumii, respectiv 1757 de la Nașterea Domnului Iisus Hristos. De altfel, muntele de sare se afla pe moșia sa, unicul domnitor fanariot de origine neaoș româneascã nãscut la Racova lângã Vaslui și care a stat în Scaunul Moldovei în douã domnii.

Important slujitor la Curtea Domneascã, boier de seamã al vremii, Serdarul Mihalache Spiridon, hãlãduind la o vânãtoare prin imensitatea nelocuitã a codrilor seculari, a gãsit primul izvor cu apã mineralã. Faptul s-a petrecut în anul 1801 de ziua Sfântului Ilie și multã vreme izvorul numãrul unu s-a numit „Izvorul Mihail”. Pânã și istoria își pãstreazã nuanța romanticã în atmosfera odihnitoare a binecuvântatului oraș moldav.

Venind din noxele poluãrii marilor centre urbane, ori din bãrãgane monotone și prãfoase, la Slãnic Moldova întâlnești armonia „piciorului de plai și a gurii de rai” care te aduc în latura prielnicã a sinelui. Policromia înaltului azur pe care uneori navighezã corãbii de nouri albi, verdele sãnãtos al vegetației nestingherite, argintul curgãtor al pârâului, existența izvoarelor de leac, trilurile pãsãrilor prin ramuri, susțin ca un decor in aeternam farmecul indicibil al orașului cu interesanta lui arhitecturã evocând succesiunea epocilor trãite. Sunt aici altare de slavã și mulțumire pentru Marele Creator al tuturor vãzutelor și nevãzutelor…

Aici Moldova poate sã vindece de suferințe și sã încânte mereu generațiile prezente și pe acelea care vor veni. și acele generații vor trebui sã știe cã au venit aici sã-și caute de sãnãtate și liniștea, importante personalitãți ale lumii, dintre care nu au lipsit mari oameni de spirit români. Între aceștia eruditul Mitropolit Veniamin Costachi, intelectuali și oameni de culturã și artã precum N. Gane, Ion Creangã, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, G. Topârceanu, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Vlahuțã, Vasile Alecsandri, George Bacovia cu doamna Agata Grigorescu Bacovia, G. Cãlinescu și foarte mulți alții. Urbea montanã a fost vizitatã de capete încoronate începând cu cei din familia Racovițã, apoi Alex. Ioan Cuza, Regii Carol I și Ferdinand, Regina Elisabeta (Carmen Sylva), Regina Maria îndrãgostitã de aceste locuri din vremea agitatã a Primului Rãzboi Mondial.

Alãturi de localnici, aceia care au trecut și vor mai trece prin lumea de farmec și ospitalitate a Slãnicului Moldav ar trebui sã poarte un gând de recunoștințã și prețuire pentru întemeietorii care prin strãdanie și ingeniozitate au contribuit la existența acestui spațiu, în care sã te simți ca acasã. Asemenea gânduri se cuvin, firește, celor care vegheazã la menținerea stãrii de sãnãtate, slujitorilor lui Hypocrat, datoritã cãrora faima locului  este  rãspânditã în lumea întreagã.

Gheorghe PALEL (Din revista Izvorul Numărul Unu)