Pârtia de schi Nemira de la Slănic Moldova va fi un magnet pentru turiști


Din aceasta saptamâna, judetul Bacau se poate mândri cu cea mai moderna pârtie de schi din toata regiunea Moldovei. Asta pentru ca, ieri, la Slanic Moldova, in prezenta autoritatilor locale si judetene, a fost marcata finalizarea proiectului “Schi Parc Slanic Moldova”, finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013. Beneficiind de un buget total de peste 25,2 milioane de lei, din care circa 8,6 milioane de lei au fost finantari nerambursabile, obiectivul a fost realizat de judetul Bacau in parteneriat cu orasul Slanic Moldova.

partie slanic

“Este o zi istorica, importanta, pe care o asteptam cu totii de noua ani. Eforturile au fost mari. Pentru ca a fost un proiect care a avut dificultati de la inceput, la un moment dat fiind suspendat din punct de vedere politic, ceea ce l-a tinut in loc o vreme. Abia prin 2010 am inceput sa-l rescriem, pentru ca, in pauza de trei-patru ani, s-a constatat ca avea mai multe minusuri ce ne-au ridicat unele probleme. De retinut ca acum un an, pe vremea aceasta, s-a dat semnalul de incepere a lucrarilor, constructorul a ofertat cu 18 luni perioada de executie, dar a incheiat-o in 12 luni, cu sase luni mai devreme.”
Dragos Benea, presedinte Consiliul Judetean Bacau

Pariul turistic este la Slanic Moldova

Dragos Benea, presedintele CJ, a mai anuntat ca si salina de la Târgu Ocna va traversa, in viitorul foarte apropiat, un proces de transformare in vederea constituirii unui punct de atractie balneara, impreuna cu statiunea Slanic Moldova urmând sa formeze un puternic tandem turistic. “Un tandem care va aduce turisti, in viitor, va aduce dezvoltare in aceasta zona. Pariul turistic este la Slanic Moldova si Târgu Ocna”, a precizat Benea. La rândul sau, primarul orasului Slanic Moldova, Andreei Serban, a accentuat asupra sprijinului primit din partea Consiliului Judetean, ca parteneri in cadrul proiectului.

„In urma cu zece ani, terenul pe care s-a amenajat aceasta pârtie, repet, foarte utila pentru intreaga zona, l-am primit in ultima sedinta de guvern condusa de Adrian Nastase. De atunci, ne-am chinuit, am avut foarte, foarte multe piedici in acesti ani, dar, in final, ne-a ajutat bunul Dumnezeu si am realizat acest obiectiv.”
Andrei Serban, primar Slanic Moldova

Edilul vrea si aqualand!

Primarul Andrei Serban a mai precizat ca investitiile in statiunea Slanic Moldova nu se vor opri aici, echipa de specialisti din cadrul primariei având in plan construirea unui aqualand acoperit, cu amenajarea bazei sportive de lânga sala de sport si a unei parcari in apropierea bisericii din localitate.

In plus, pe platoul de la “300 de trepte” se va construi un patinoar si o zona pentru rolleri, fiind deja incheiat in acest sens un parteneriat inca de anul trecut cu CJ Bacau.
„Pârtia Nemira va fi un magnet pentru turisti. Se stie ca in Republica Moldova sunt foarte multi turisti care erau nevoiti sa mearga la Poiana Brasov. Din acest an, ei se vor opri la noi, in statiune, odata ce exista pârtie de schi si aici.

Astfel, pe perioada iernii, toate unitatile de cazare – pensiuni agroturistice, hoteluri etc. – vor avea un numar in crestere de clienti. Ceea ce va insemna si un numar mare de locuri de munca ce se vor crea, intrucât toate aceste unitati vor angaja oameni pe intreaga perioada a anului”, a adaugat primarul Andrei Serban.

In acest sens, o delegatie a Primariei Slanic Moldova se afla la Târgul International de Turism de la Moscova, unde va fi promovata statiunea moldava, inclusiv prin imaginile facute pârtiei de schi. Astfel, este foarte posibil ca, inca din aceasta vara, sa fie incheiate contracte cu firme de turism din Rusia dispuse sa asigure curse charter Moscova-Bacau pentru sejururi de 7-14 zile in statiunea Slanic Moldova.

Slanic Moldova – o statiune independenta energetic

Edilul mai are, insa, si alte proiecte, la fel de ambitiose, in care sunt inclusi parteneri din Germania, proiecte menite sa trasforme Slanic Moldova intr-o localitate independenta energetic. Astfel, se contureaza deja ideea amenajarii unui parc eolian, a unor instalatii de biogaz si de panouri solare.

“In plus, la aceasta ora, pot sa va spun ca am discutat cu Epitropia care detine suprafetele de padure si de teren de aici. Vreau sa facem un schimb de teren, deoarece urmatorul proiect este amenajarea unui stadion, cu baza de recuperare si cu teren de pregatire, pentru ca se stie ca Slanicul este foarte util pentru pregatirea sportivilor. Astfel, vom putea atrage sportivi interesati sa vina la pregatire”, a completat primarul Andrei Serban.

In prezent, se lucreaza la sistemul de canalizare, iar din bani europeni s-au reabilitat celebrele izvoare prin care s-a facut cunoscuta statiunea in lume cu mai mult de 100 de ani in urma. In plus, a fost depus si un studiu de fezabilitate in vederea obtinerii de finantari nerambursabile pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apa, canalizare si de epurare in zona Ciresoaia. “S-a mai creat o oportunitate, pentru ca avem un prieten care va fi si candidat la Europarlamentare, Sorin Moisa. El este deja la Buruxelles, deci are multa experienta si cred ca ne poate spijini pentru a atrage cât mai multe finantari europene”, a incheiat primarul din Slanic Moldova, Andrei Serban.

Intregul ansamblu al pârtiei de schi “Nemira” este situat in partea de nord a statiunii Slanic Moldova si se intinde pe o suprafata de peste cinci hectare. Pârtia are o lungime pe inclinare de 1414 metri si o latime medie de 38 de metri. Prin diferenta de nivel de 240 de metri, dar mai ales prin panta medie de 17 la suta, pârtia este incadrata in categoria celor usoare. Totodata, obiectivul beneficiaza de dotari tehnice de ultima generatie: o instalatie de transport pe cablu, instalatie de inzapezit artificial si masina de batut zapada. In plus, ansamblul este dotat cu instalatie pentru iluminat, parcare auto cu 38 de locuri, serviciu salvamont etc., ceea ce face din acesta un obiectiv cu grad de atractivitate deosebit de ridicat.

sursa: desteptarea.ro

Vezi aici GALERIE FOTO cu Pârtia Nemira

 

Be the first to comment on "Pârtia de schi Nemira de la Slănic Moldova va fi un magnet pentru turiști"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*