În Sala de Conferințe a Hotelului ,,Venus” din stațiunea Slănic-Moldova, a avut loc vineri, 24 iunie 2016, ceremonia de investire în funcția de primar al orașului-stațiune Slănic-Moldova, a dlui Gheorghe Baciu (PNL), în prezența prefectului județului Bacău, Ioan Ghica.
La eveniment au participat reprezentanți ai unor instituții publice locale și județene, agenți economici și numeroși locuitori ai stațiunii, alți oficiali, preoți ortodocși și preoți catolici, mass-media. Printre cei prezenți s-au mai aflat prof. univ. dr. Radu Ababei (PNL Bacău), primarul și viceprimarul orașului Moinești, Viorel Ilie, respectiv Valentin Vieru, primarul orașului-stațiune Târgu-Ocna, Ștefan Șilochi, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, prof. Lavinia Misăilă, președintele Asociației Cultural-Științifice ,,Dimitrie Ghika-Comănești”, jurnalistul și scriitorul Petru Frăsilă, directorul postului de televiziune Prima TV Iași ș.a.
După rostirea alocuțiunilor principalilor invitați la eveniment, s-a trecut la punerea în aplicare a procedurilor de validare a primarului, constituirea consiliului local si a comisiilor pe domeniu, alegerea viceprimarului și ai președinților comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local. La final, preoții au rostit o rugăciune de binecuvântare pentru noii aleși locali, pentru cei prezenți, pentru întreaga comunitate slăniceană.
,,Astăzi, 24 iunie 2016, am depus jurământul în noua mea calitate de primar ales al orașului Slănic-Moldova și sunt bucuros să o am alături de mine pe Gina Anton, investită tot astăzi în funcția de viceprimar, o colegă cu foarte multă experiență. Echipa noastră a reușit să obțină un rezultat foarte bun, avem majoritate în consiliul local, dar am fost susținuți și de colegi din alte partide politice. Este un semn bun, de normalitate politică și vreau să mulțumesc și colegilor care au votat pentru noi. Pe această cale vă asigur de tot sprijinul nostru, de dorința noastră de a face performanță pentru Slănic-Moldova și cetățenii noștri, de corectitudinea, deschiderea și transparența noastră. Suntem hotărâți să ne dedicăm la maximum acestui proiect, să ne mobilizăm exemplar pentru a obține eficiența necesară finalizării obiectivelor propuse. Sper ca stațiunea noastră să aibă o traiectorie ascendentă a dezvoltării și a prosperității, pe care le merită din plin comunitatea noastră. Mă rog la Domnul să-mi dea puterea să schimb tot ceea ce se poate schimba și înțelepciunea să înțeleg lucrurile care nu se pot schimba. Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o prin votul dumneavoastră și pentru faptul că ați fost părtași la acest moment festiv, alături de mine!
Îmi doresc să realizez tot ceea ce mi-am propus pentru orașul nostru în acest mandat și vă promit că voi fi un primar al tuturor slănicenilor”, a declarat Gheorghe Baciu, noul primar al orașului-stațiune Slănic-Moldova.
Gheorghe Baciu – Scurtă fișă personală
Potrivit website-ului www.gheorghebaciu.ro, aflăm următoarele despre primarul nou ales: ,,Sunt fiul sobarului Ioje Baciu și nepotul lui Gheorghe Baciu, unul dintre cei mai plini de viață slăniceni ai anilor `60 -`70.
M-am născut în Cireșoaia, în 1963, într-o familie cu șase copii și o casă construită de tata în Pârâul Bradului. În urma inundațiilor din 1970, terenul a alunecat și s-a dus la vale cu tot cu casă, forțându-ne să ne mutăm cu toții într-o cameră, la străbunica Roza Miler, văduvă de război, până am reușit să ne construim o altă locuință.
Am muncit de mic (încă de la14 ani, conform adeverințelor doveditoare) și am pus umărul la toate treburile de pe lângă casă, iar acest lucru m-a format pentru viitor. Școala generală am terminat-o la Cireșoaia, iar liceul pe care l-am ales a fost cel de Telecomunicații, din Bacău. M-a fascinat de mic copil tehnica și am dezvoltat o afinitate pentru matematică și fizică, astfel construindu-mi cariera în jurul acestor pasiuni. Studiile universitare au urmat mai târziu, cu licența la Facultatea de Management din cadrul ASE București și masterul la Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău.
Sunt căsătorit de 27 de ani și am două fete, iar familia este una dintre prioritățile vieții mele de zi cu zi.
După 15 ani de carieră în Romtelecom, din care 7 ani am fost șeful formației de telecomunicații din Comănești, am hotărât să plec în mediul privat. Am urcat treaptă cu treaptă pe scara profesională, fiind director de filială, director de investiții și apoi director executiv, coordonând peste 400 de angajați ce lucrau în mai multe domenii de activitate.
În 2008 am pornit propria afacere, cu doar 5 angajați și lucrând într-un garaj. Astăzi, peste 80 de angajați contribuie la performanța grupului de firme pe care le-am înființat și administrat, formând una dintre cele mai competitive echipe din Moldova, recunoscută datorită experienței, atât în țară cât și în străinătate.
Mă bucură să pot ajuta tinerii să își atingă potențialul personal și profesional. Consider că formarea unor oameni de calitate și a unor buni profesioniști, indiferent de domeniul în care activează, este ceea ce va duce la adevărata dezvoltare sănătoasă a comunităților și implicit a României.
Am crescut într-o familie cu credință în Dumnezeu, în care am aflat de mic copil ce înseamnă să ofer ajutor necondiționat și am continuat să acționez în acest sens, dăruind timpul și priceperea mea proiectelor de dezvoltare a comunității.
Cred cu tărie că fiecare om poate contribui la dezvoltarea comunității din care face parte, indiferent de dimensiunea acestei contribuții. Este nevoie să creem un mediu prietenos, sănătos și lipsit de corupție, unde interesul comun este mai presus de cel personal”.
Gheorghe Baciu este membru în Adunare Generală a ,,Habitat for Humanity Comănești”, membru de onoare al Asociației ,,Nicolae Vasilescu Karpen” din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicații ,,N. V. Karpen” Bacău, vicepreședinte al Consilului Parohial al Bisericii Catolice ,,Sf. Anton Comănești”, iar printre cele mai importante distincții și realizări se numără: ,,Premiul Voluntarul anului 2015”, acordat pentru proiectul ,,Fabricat în Țara lui Andrei” în cadrul ,,Galei Premiilor Comunității Băcăuane”, Bacău, 2015; ,,Premiul Linda Fuller” (co-fondator al Habitat for Humanity International); ,,Premiul OMV Petrom” (pentru ,,Proiect de nota 10”- în calitate de președinte al ,,Habitat for Humanity Comănești”), acordat în cadrul ,,Galei oamenilor de nota 10”, cu prilejul împlinirii în 2014, a zece ani de la preluarea Petrom de catre compania OMV; Audiență în biroul personal al Papei Ioan Paul al II-lea (2004).
Mărturisire: ,,Voi împărtăși mereu o mare dragoste pentru Slănic-Moldova, pentru că aici m-am născut, am învățat și am evoluat. De aceea valea Slănicului va rămâne mereu un loc drag mie, de aceea, întotdeauna voi da tot ce pot pentru a ajuta această comunitate”.
Motto-ul preferat: ,,Ce faci pentru tine, dispare o dată cu tine, ce faci pentru alții, rămâne pentru eternitate”. (Albert Einstein)
A consemnat Romulus Dan BUSNEA
Be the first to comment on "Noul primar al stațiunii Slănic-Moldova a fost investit în funcție"