VIDEO: Comemorarea eroilor pe dealul Cireșoaia


Pe 12 septembrie 2020, Primăria Slanic Moldova a organizat, în colaborare cu Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” şi Asociaţia Cultul Eroilor, festivitatea de comemorare a eroilor căzuţi în luptele date pe dealul Cireşoaia din timpul Primului Război Mondial.
 
Festivitatea s-a desfăşurat la monumentul comemorativ ridicat în anul 2017 în amintirea eroilor Brigăzii 15 Infanterie.
 
La eveniment, organizat într-un cadru restrâns, au participat Prefectul Judeţului Bacău – Sorin Gabriel Ailenei, generalul Vasile Jenică Apostol, Comandantul Brigăzii 15 Mecanizată – colonel dr. Daniel Pop, Şef de Stat Major la Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iaşi – colonelul Ionel Munteanu, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi locuitori ai Văii Slanicului.
 
Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi condus de părintele protopop Ioan Bârgăoanu şi de părintele Marius Adam.