Timpul trece, dar faptele rămân. Noi toți suntem o verigă din lanțul implicării. De ce ne implicăm? Ne implicăm pentru ca ceea ce am primit de la înaintașii noștri vrem să ducem mai departe. Ne implicăm pentru că știm că fără implicare se pot pierde toate cele realizate de cei care s-au sacrificat pentru binele comun. Ne împlicăm pentru a da un exmplu de urmat și pentru cei care nu au găsit încă motivația necesară să se implice și ei.
De pe margine lucrurile mereu trebuie să rămână la fel și să nu se schimbe nimic. De pe margine orice proiect este oricând prea greu sau prea ușor de realizat. De pe margine întotdeauna este mai bine „mai târziu” sau „mai încolo” pentru că „merge și-așa”.
Ce frumos este, în schimb, când verigile lanțului implicării se unesc și se leagă împreună spre realizarea celor ce sunt necesare tuturor. Ce plăcut este când picăturile colaborării se adună împreună și formează acel mediu potrivit spre a primi pe oricine înțelege că este loc pentru toți acolo unde este urmărit binele comun. Ce admirabil este când apar, una câte una, lumini (oameni, situații, propuneri, oportunități) pe cerul participării la acea lucrare de a fi împreună, nu doar beneficiarii, dar și responsabilii gospodăririi unei comunități.
Vă mulțumim din toată inima că sunteți și vă invităm din tot sufletul să fiți și să rămâneți o verigă în lanțul implicării, o picătură în oceanul colaborării, o lumină pe cerul participării.
pr. Ștefan Ciubotaru
LUCRĂRI DE RENOVARE LA BISERICĂ:
ÎNAINTE / DUPĂ