Nu știu dacă a mai rămas ceva de spus. Mulți preoți și predicatori de ocazie au găsit un acoperiș confortabil în ideea că totul e cunoscut. Ne-am și născut într-o vreme nepotrivită când cunoștința a umplut pământul ca puricii pe câinele meu.
Un gânditor spunea că pe vremuri scăpai ușor dacă voiai să fii filosof pentru că adevărurile cunoscute erau puține. Trebuia să răspunzi doar la câteva întrebări. Care e binele suprem, cine guvernează universul, dacă sufletul e nemuritor. Dacă aveai o părere erai filosof și dacă nu, aveai barbă…
Așa e și cu predicatorii… Dușmanul nostru numărul unu e Google. Toți știu totul. Și dacă-s bătrâni, au nepoți care dau „căutare”. Dușmanul numărul doi sunt știrile de la ora 19. Dacă nu ai pentru oameni duminica ceva ce să-i lase cu gurile căscate, te-ai ratat. Norocul e că vremurile sunt de așa natură încât probabilitatea de a rămâne ca la dentist mereu, e mare.
Dușmanul numărul trei e lenea… Aceea care te ține departe de studiu ca pe absolvenții de facultate de un loc de muncă… Apostolul Paul are dreptate când zice că lui nu-i e greu să spună mereu aceleași lucruri. Multora nu le este greu. Iar noi ne-am obișnuit cu asta. Și nu ne este de niciun folos.
Dușmanul numărul patru e Dumnezeu… Are tot felul de pretenții absurde. Originalitate, pasiune, creativitate, muncă, respect pentru oameni, perseverență… Absurd.
Ce să le mai spunem oamenilor duminica?
Ce au nevoie, nu ce vor să audă! Și să încercăm să vorbim românește pentru că latina e bună doar la CV. Și să le inoculăm dragostea pentru Biblie și cer. Și să le sădim în suflet speranța… Unui nou început. Unui alt început.
Au mai rămas multe de spus.
pr. Ștefan Ciubotaru