Pasionat de istoria locurilor prin care ajunge de multe ori, inginerul, colecționarul și artistul plastic oneștean Dorel Bălăiță a făcut o interesantă documentare asupra unei bogății naturale aflată preponderent în zona Văilor Slănicului și Trotușului din județul Bacău și uitată astăzi – ozocherita. Documentarea s-a finalizat cu un studiu publicat în cel mai recent număr al revistei „Izvorul nr. 1”, care apare anual la Slănic Moldova. Ozocherita este numită și „lacrima munților”, „parafină naturală”, „ceară de pământ” sau „ceară fosilă”.
„Am descoperit lucruri interesante despre o bogăție uitată a subsolului Văii Slănicului – spune Dorel Bălăiță. Ozocherita, acum peste o sută de ani, era exploatată și încânta mediul științific european prin calitățile sale. Unii geologi susțineau că pe Valea Slănicului sunt cele mai mari zăcăminte de ozocherită din țară. Această ceară fosilă era cunoscută și utilizată de oamenii locului la prepararea unor alifii pentru diverse afecțiuni și pentru tratamente de fizioterapie, fiind mai eficientă decât parafina”.
Ce este ozocherita? „Ceară minerală alcătuită din hidrocarburi parafinice, de culoare galbenă, galbenă-brună; se folosește la fabricarea cerii, a luminărilor etc.” – aflăm din „Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția 2009.
În cunoscuta enciclopedie online Wikipedia se precizează că în România cele mai mari zăcăminte de ozocherită se află pe Valea Slănicului, în două mine abandonate (Tudorache și Piciorul Porcului) și pe Valea Dofteanei.
Ozocherita
„Ozocherita – scrie Dorel Bălăiță – a fost descoperită pentru prima dată în România de dr. Mayer, în 1833, pe Valea Slănicului, în locul numit Valea lui Tudorache, afluent al râului Slănic în perimetrul satului Cerdac”. În 1876, un anume domn Colar obține autorizație din partea Ministerului de finanțe pentru a încerca exploatarea ozocheritei din Valea lui Tudorache. S-au săpat puțuri de 12 m adâncime, dar rezultatele nu au fost satisfăcătoare, așa că forajele au fost abandonate pentru o perioadă. Dar în 1877 din Valea lui Tudorache Colar a exploatat circa 4 tone de ozocherită. Au urmat și alți căutători ai mineralului.
Universul Literar consemna, în 1895, că lucrările la fundația unui pod de cale ferată pe ruta Tărgu Ocna-Moinești s-a dat peste un strat subțire de ozocherită „de o foarte frumoasă calitate”. Către finele anului 1896 s-a găsit un strat gros cam de 0,25 m într-un puț din aceeași localitate, dincolo de tunel.
Localnicii cunoșteau de mult această ceară de pământ, pe care o utilizau pentru confecționatul luminărilor și o ardeau în lămpi. La congresul naturaliștilor și medicilor din 1833 de la Breslau, dr. Edler de Meyer a ținut o prelegere despre „un fosil” descoperit din întâmplare la Slănic Moldova. La Solonț exploatarea de ozocherită producea aproximativ 800 kg pe săptămână. Iar după 1909 mai mulți întreprinzători au solicitat primăriei Târgu Ocna concesionarea unor terenuri din Gura Slănicului, Păcuri și Mosoare, pentru a extrage petrol și ozocherită. În 1911, un celebru geolog englez se afla la Târgu Ocna pentru a face o expertiză la minele de ozocherită de lângă Slănic. Dar, după 1924, cantitățile mici de ozocherită extrase au dus la abandonarea acestor exploatări.
„Astăzi, ozocherita utilizată în fizioterapie este importată, nimeni nu mai este interesat de zăcămintele de pe Valea Slănicului și care probabil că la nivelul tehnologiei actuale ar fi mult mai ușor de găsit și exploatat”.
Ing. Dorel Bălăițăde Petru Done (Desteptarea.ro)