Lucrări de reabilitare și consolidare a drumului ce leagă Tg. Ocna de Slănic Moldova


După inundațiile din iunie 2018, drumul național 12 B a fost grav afectat, accesul rutier spre stațiune fiind mult îngreunat. În consecință, s-a constituit de urgență comisia de evaluare, formându-se echipe mixte din reprezentanți ai U.A.T. Slănic Moldova, Sistemului de Gospodărire al Apelor și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri și s-au întocmit rapoarte de specialitate care au fost trimise la Prefectura Bacău, Guvernul României și alte instituții abilitate, pentru refacerea infrastructurii avariate.

În mai multe puncte, alunecările de teren au dus la tasarea platformei drumului, circulația autovehiculelor făcându-se pe un singur sens, fiind astfel necesare marcajele rutiere de atenționare. De asemenea s-au constatat mai multe crăpături și fisuri în corpul și partea carosabilă a drumului.

În data de 07 septembrie 2018 a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, iar în prezent se lucrează intens pentru refacerea drumului, fiind depășit deja jumătate din proiect.

Conform ABA Siret, în principal lucrările constau în refacerea amenajării albiei pârâului Slănic în sectoarele afectate, pe o lungime totală de 1.135 metri liniari. În mod concret, aceste lucrări reprezintă refaceri ale elementelor de tip zid de sprijin, grindă de sprijin și praguri de fund. De asemenea, se vor executa lucrări mecanizate pentru amenajarea albiei pârâului Slănic, în vederea asigurării scurgerii optime a apelor în caz de viituri și precipitatii abundente.

Primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, ne-a declarat că este mulțumit de evoluția lucrărilor: „După cum se vede, constructorul a ales cele mai bune soluții pentru eficientizarea la nivel maxim a proiectului de reabilitare a albiei Slănicului în zonele afectate, digurile din beton fiind realizate la cele mai înalte standarde. Apreciem că se avansează rapid cu lucrările, așteptările noastre fiind ca la sfârșitul anului circulația pe DN 12 B să reintre în normal.”

Valoarea totală alocată obiectivului de investiții este de 3.980.000 lei, scopul acestuia fiind punerea în siguranță a lucrărilor existente. Astfel va fi asigurată protecția zonelor locuite și a căilor de comunicație din localitatea noastră.