Duminică, 27 mai 2018, în biserica din Cireșoaia, 22 de copii l-au primit pentru prima dată pe Isus din sfânta Împărtășanie. Încă de când au început clasa a III-a, ei s-au pregătit în fiecare sâmbătă, prin cateheze speciale, pentru a-l cunoaște mai bine pe Isus și în același timp de a învăța adevărurile ce stau la baza credinței noastre.
În cele patru săptămâni care au precedat evenimentul, copiii au participat zilnic la cateheză, rozariu și la Sfânta Liturghie, conștientizând mai mult valoarea rugăciunii și a Jertfei Sfintei Liturghii. Totodată s-au familiarizat cu biserica, cu Isus și Maria.
Sâmbătă 26 mai, copiii au făcut prima spovadă din viața lor, simțind bucuria de a fi iubiți, iertați și eliberați de povara păcatelor. Această bucurie am marcat-o prin gestul arderii foițelor cu păcatele pe care ei le-au mărturisit, simbolizând astfel faptul că Dumnezeu a ars acele păcate în iubirea lui și nu-și va mai aminti niciodată de ele.
Duminică la ora 10, îmbrăcați de sărbătoare, cu emoții și entuziasm, copiii, însoțiți de părinți, prieteni, invitați, au participat la cea mai frumoasă liturghie din viața lor, când pentru prima oară Isus i-a primit la masă cu El. Acest lucru a fost reprezentat simbolic și de tabloul cu Cina cea de taină, pe care au fost adăugate și fotografiile celor 22 de copii, ale preoților, surorilor și cateheților care i-au ajutat să se apropie de masa lui Isus. Rămâne de acum responsabilitatea lor și a părinților de a se apropia de această masă cât mai des.
Joi, 31 mai, Solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului nostru Isus Cristos a însemnat o nouă ocazie pentru copii de a manifesta bucuria întâlnirii lor cu Isus și să se manifeste printr-o mărturie imediată de credință prin participarea la Sfânta Liturghie și la procesiunea cu Sfântul Sacrament la corturile din curtea bisericii. Împreună cu toată comunitatea, copiii i-au cântat lui Isus și i-au presărat un drum frumos din petale de flori.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile sale minunate și pentru atâtea suflete curate care aduc bucurie Sfintei Sale Biserici.
Pr. Marius Adam