Pași spre viitor – Modele locale de succes


Duminică, 7 mai 2017, în Sala mare de Sport a orașului Slănic Moldova s-a desfășurat un eveniment de marcă, purtând titulatuara „Modele locale de succes”, parte a proiectului „Incluziune socială prin servicii integrate la nivel comunitar”, realizat în parteneriat cu UNICEF, Asociația „Agenția Împreună”, ISJ Bacau și Primăria Slănic Moldova.

Proiectul, o premieră pentru localitatea noastră, are ca scop încurajarea și motivarea copiilor pentru a avea aspirații educaționale și profesionale înalte, având ca exemplu modele locale, persoane născute pe Valea Slănicului care au reușit în viață, atât la nivel material cât și spiritual.  

Elevii Școlii Gimnaziale Slănic Moldova, cărora le-a fost dedicat acest eveniment, au salutat prezența invitaților Emil Ganea – inspector școlar, Mirabela Paiu – coordonator județean educație UNICEF, Gheorghe Baciu – primar oraș Slănic Moldova, Ștefan Șilochi – primar oraș Târgu Ocna, Pr. Petrică Dăncuț – paroh Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Pr. Marian Dascălu – paroh Biserica „Sf. Ana” Cireșoaia, Sr. Cristina Dancă – Congregația Surorilor Providenței, ș.a. La manifestare au fost prezente și oficialități locale, profesori și părinți.

În cuvântul de deschidere, coordonatorul proiectului, Prof. Daniela Mititelu, director al Școlii Gimnaziale Slănic Moldova, a mărturisit că la începutul acestui drum a fost o idee care încet, încet a prins contur: „Această idee de activitate a fost prezentată colegilor și am lansat provocarea de a o implementa în localitatea și școala noastră. S-au alăturat acestui proiect nouă oameni minunați și împreună cu mine am făcut posibil acest eveniment, care astăzi, sper să fie un succes.”

Primarul localității, Gheorge Baciu, la rândul său un model de urmat, și-a exprimat bucuria și aprecierea pentru această inițiativă: „Transmit un bun venit invitaților, în primul rând din afara Slănicului, pentru că sunt oameni care au străbătut sute de kilometri pentru a ajunge aici, vă mulțumim tare mult, cadrelor didactice pensionare, care și-au lăsat amprenta asupra noastră, salut inițiativa și mulțumesc d-nei director și cadrelor didactice care s-au implicat în acest proiect, și nu în ultimul rând pentru dragii noștri copii, bun venit și sper ca să plecați de aici cu câteva exemple care să vă facă să aveți mai multă încredere în voi și să continuați să învățați și să vă dezvoltați abilități ca să puteți fi utili și performanți în viața voastră”.

În continuare, pe scena sălii de festivități au pășit cu emoție, dar și cu entuziasm și dorința de a le insufla celor de față curajul de a învinge, cei 18 fii ai orașului, aleși ca modele de succes pentru această primă ediție: Ionel Codrina, Ababei Andrei, Ababei Anton, Anton Mihaela, Apostu Violeta, Baciu Gheorghe, Birtea Oana, Boeru Silvestru, Moraru Andreea, Chirilă Ancuța, Harapu Adriana, Miler Maria, Moraru Benone, Moraru Valerica, Moraru Robert, Olaru Sebastian, Șilochi Ștefan și Teodorescu Georgiana.

Fiecare și-a deschis sufletul cu povestea sa de viață, subliniind principalii factori care i-au influențat și sprijinit în formarea și ascensiunea pe scara profesională. Cuvintele de ordine au fost: muncă, sacrificiu, perseverență, pasiune, dragoste și respect. Cumva, în descrierile lor, vorbitorii au trasat imaginar baza pentru un viitor de succes, care se sprijină întotdeauna pe cele trei instituții elementare: familia, școala și biserica. Nu poți ajunge departe fără suportul familiei, educația profesorilor și credința în Dumnezeu.   

„Vlăstarele Slănicului au rădăcinile bine înfipte în stânca neamului nostru”, cum spunea cineva, și, pe bună dreptate, niciodată nu trebuie să uităm de unde am plecat și de cei care ne-au îndrumat primii pași. Fiecare a avut o oportunitate sau mai multe și cu sprijinul familiei sau a celor apropiați a reușit să-și atingă țelul în viață.

Comunitatea noastră, frământată de multe probleme și lipsuri, a reusit să ofere oameni mari, care pot schimba și așeza lucrurile pentru un viitor mai bun. E o datorie morală pentru toți, să ne unim forțele pentru susținerea viitorului nostru, adică a copiilor, ei merită totul, contează ce lăsăm în urma noastră.

Atmosfera a fost detensionată de scurte momente artistice. Miler Maria a oferit un miniconcert de muzică clasică, Ionel Codrina a descrețit frunțile cu o poezie de bon ton, iar Forcoș Lăcrămioara a adus în final voia bună cu un program de muzică populară.

Manifestarea a fost încheiată cu expunerea d-lui profesor de matematică Constantin Prăjinaru, care și-a exprimat un punct de vedere extrem de bine argumentat despre tema de față, adăugând în stilul său caracteristic și o analiză intransigentă asupra învățământului românesc.

„Modele locale de succes ediția 1” a fost un eveniment reușit, umbrit puțin de calitatea sunetului, însă, la o asemenea anvergură, micile probleme sunt iminente. Proiectul și-a atins scopul, elevii fiind atenți și cuminți de-a lungul celor aproape trei ore, ceea ce denotă faptul că, în cadrul acestei manifestări, au primit o lecție foarte importantă: aceea că generația lor contează și are o valoare inestimabilă. Ei, oamenii mari de mâine, au fost încurajați și motivați prin puterea exemplului, inoculându-se ideea că fiecare are dreptul de a visa și puterea de a zbura.

Paul Bertalan

Organizatori: Daniela Mititelu – director Școala Gimnazială Slănic Moldova, Maria Scurtu – profesor, Andreea Unguru – profesor, Adriana Hârjabă – profesor, Ștefan Mironică – profesor, Maricica Luca – contabil, Maricica Negri – secretară, Suzana Suditu – bibliotecară, Olivia Bertalan – părinte, Ioana Bucioacă – Congregația Surorilor Providente și Prietenii Slănicului.

 

Be the first to comment on "Pași spre viitor – Modele locale de succes"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*