„Unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră”(Mt 6,21).
Postul Mare, timpul prin excelenţă al convertirii inimii şi al îmbogăţirii în faţa lui Dumnezeu, ne invită să strângem comori preţioase în cer prin post şi rugăciune, meditând la suferinţele Domnului, dar şi prin pomană, punând în practică iubirea faţă de Dumnezeu prin ajutorul acordat celor de lângă noi: „Ce aţi făcut celor mici, mie mi-aţi făcut” (cf. Mt 25,40). Privind la suferinţa lui Cristos, la încercările vieţii şi la suferinţa celor mai săraci, ne întrebăm: Ce comori am adunat? Unde este inima noastră?
Vorbind despre milostenie, sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”. În acest timp de har reprezentat de Postul Mare suntem invitaţi să renunţăm la egoism şi să ne deschidem inima faţă de cei care au cu adevărat nevoie de ajutorul nostru, fie ei aproape sau departe de noi.
În dorinţa de a purta de grijă celor extrem de săraci din ţările de misiune şi de a susţine preoţii, seminariştii şi laicii angajaţi în opera misionară din aceste zone, Centrul Misionar Diecezan Iaşi continuă şi anul acesta iniţiativa Cutia speranţei, care a debutat la începutul Postului Mare şi se va încheia în perioada pascală.
Numai ajutând pe cei mai mici ne putem îmbogăţi înaintea lui Dumnezeu. Cutiuțele Speranței se pot găsi și în Biserica „Sf. Ana” din Cireșoaia sau la biroul parohial. Fiecare cutiuţă care se va întoarce la Centrul Misionar va vorbi despre o inimă a cărei comoară este la Dumnezeu, deoarece noi, membrii unei Biserici misionare, „nu putem să stăm liniştiţi, gândindu-ne la milioanele de fraţi şi surori (…) răscumpăraţi de sângele lui Cristos, care trăiesc fără să cunoască iubirea lui Dumnezeu” (fericitul Ioan Paul al II-lea). Dăruind un strop de speranţă prin participarea la acest proiect al Centrului Misionar Diecezan Iaşi, îi vom ajuta pe cei mai săraci fraţi ai noştri să cunoască adevărata iubire.
Centrul Misionar Diecezan
Be the first to comment on "Cutia speranţei – o mână întinsă celor mai sărmani fraţi ai noştri"