Pe plaja din Mexic

Un prieten de-al nostru se plimba pe o plajã mexicanã pustie pe la apusul soarelui. În timp ce se plimba, vãzu în depãrtare un alt bãrbat. Pe mãsurã ce se apropie de el, observã cã localnicul se tot apleca, ridica ceva de jos si arunca în apã. Din când în când tot arunca ceva în ocean.

Ajungând tot mai aproape de el, prietenul nostru observã cã barbatul culegea de pe jos stele de mare aruncate de valuri pe tãrm si le arunca înapoi în apã, una câte câte una.

Prietenul nostru era contrariat. Se dãdu mai aproape de omul respectiv si spuse, „Bunã seara, prietene. Mã întrebam ce tot faci.” „Arunc aceste stele de mare înapoi în apã. Vezi tu, acum este reflux si toate stelele astea au fost aruncate la mal. Dacã nu le arunc înapoi, vor muri toate”. „Înþeleg”, rãspunse prietenul nostru, „dar trebuie sã fie mii de stele de mare pe toatã plaja. Nu poti sã le aduni pe toate. Sunt pur si simplu prea multe. si pe de altã parte nu-ti dai seama cã acest lucru se poate întâmpla chiar acum pe alte sute de plaje de pe coasta asta? Nu vezi cã n-are nici un rost?”. Localnicul zâmbi, se aplecã, mai culese o stea de mare, si dupã ce o aruncã înapoi în mare, îi rãspunse: „Are rost, pentru aceea pe care tocmai am aruncat-o!”. (autor anonim)