In cadrul proiectului: Extinderea activităţilor sociale ale Centrului de Zi Cireşoaia, educaţia non formală este unul dintre valorile pe care le promovăm dintotdeauna. În acest sens, interesul nostru este legat de faptul că prin educaţie formăm generaţiile următoare, ajutăm la dezvoltarea întregii ţări şi, implicit a noastră, a tuturor. Prin efortul şi implicarea întregii echipe a Centrului, a tinerilor voluntari şi prin grija Providenţei care lucrează prin semenii noştri de bunăvoinţă, reuşim să ne bucurăm de fiecare mică rază de speranţă pe care o observăm în ochii limpezi ai copiilor dornici să descopere lumea, dornici să viseze, dornici să fie precum eroii din desene animate pentru a dovedi lumii că pot realiza lucruri măreţe.
Be the first to comment on "„Nu putem schimba lumea, dar putem schimba lumea cuiva” – Kevin D. Hoy"