Adeziune la Acțiunea Catolică


Pe data de 6 decembrie 2015 sub călăuzirea părintelui paroh Dascălu Marian  și a Sorei Cristina tinerii din Cireșoaia, după un moment de pregătire spirituală au depus ADEZIUNEA in Acțiunea Catolică în cadrul Sfintei liturghii de la ora 9,00.

Vocea tinerilor «Noi astăzi la Sfânta Liturghie plini de entuziasm, am promis că vom fii activi și ne vom implica în al sluji pe Dumnezeu și în a sluji Biserica. Am mai promis că ne angajăm, sub călăuzirea papei, a episcopilor şi a preoţilor, la formarea noastră creştină şi să trăim o viaţă cu totul conformă cu legea lui Dumnezeu şi a Bisericii. După toate aceste promisiuni pe care le-am făcut, iluminați de Duhul Sfânt am încheiat cu rugăciunea de angajare:
“Doamne, sunt aici cu dorinţa de a ieşi din anonimat şi de a părăsi angajarea ocazională. Aleg, împreună cu cei care trăiesc în celelalte parohii, aceeaşi Persoană: CRISTOS, şi aceeaşi comunitate: BISERICA. Vreau să slujesc Bisericii colaborând cu păstorii ei, în unitate cu ceilalţi. Întăreşte-mi hotărârea! Ajută-mă să fiu mereu sare şi lumină pentru cei din jurul meu. Amin.”

Să ne ajute Dumnezeu să îndeplinim promisiunile făcute !!!! Ne încredințăm rugăciunii întregii comunități.

Acțiunea Catolică Tineri, Cireșoaia

Acțiunea Catolică „Sf. Iosif”

„… este o asociație de laici care se angajează la realizarea scopului apostolic general al Bisericii, în mod liber, în formă comunitară și organică și în directă colaborare cu ierarhia Bisericii”.
Scopul imediat al Acțiunii Catolice este formarea conștiinței. Acest lucru se realizează în interiorul celor trei sectoare: copii, tineri și adulți. În parohia noastră este prezent doar sectorul tineri.

Acțiunea Catolică a Tinerilor își desfãșoară activitatea în cadrul celor patru laturi:

latura educativ-formativă:
– participarea și pregatirea momentelor catehetice;
– pregătirea copiilor pentru prima sfântã Împãrtãșanie și sfântul Mir;
– aprofundarea cunoștințelor religioase prin lectura în comun a Sfintei Scripturi, conferințe și studii biblice, dezbateri pe teme de credințã și actualizarea trãirii ei în situațiile concrete;
– răspândirea în spirit larg, ecumenic, a cunoștințelor despre Dumnezeu și a cuvântului biblic;
– editarea, sprijinirea și rãspândirea publicațiilor creștine.

latura caritativă:
– ajutarea celor nevoiași din spitale, cãmine de bătrâni, orfelinate, internate și a celor neajutorați din parohie;
– întrajutorarea și susținerea reciprocă a membrilor asociației etc.

latura liturgică:
– pregătirea Sfintei Liturghii;
– participarea la cor;
– ore de adorație și rugăciune în comun;
– exerciții spirituale, zile de reculegere etc.

latura cultural-recreativă:
– sensibilizarea fațã de valorile autentice ale științei, culturii și artei;
– organizarea de activități cultural artistice, sportive și turistice;
– organizarea de excursii și pelerinaje;
– discuții asupra unor cãrți și filme care au caracter creștin etc.

„Biserica are nevoie de o Acțiune Catolicã vie, puternică și frumoasã, îmi place sã vã spun fiecăruia dintre voi. Duc in altum!” (Papa Ioan Paul al II-lea)

Be the first to comment on "Adeziune la Acțiunea Catolică"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*