Lecţii pentru viaţă

Două evenimente şi-au pus amprenta în ultimul timp peste conştiinţele oamenilor. Tragedia din Bucureşti (vineri, 30 octombrie 2015), când în clubul „Colectiv” a izbucnit un incendiu şi atacurile teroriste din Paris (vineri, 13 noiembrie 2015), când mai mulţi jihadişti au tras cu armele în civili şi au detonat bombe. În urma acestora, numeroase victime: multe persoane au murit, alte câteva sute au fost internate în diferite spitale. Durere, lacrimi, suferinţă…

Acestor suferinţe li se adaugă altele mai puţin mediatizate şi mai îndepărtate de noi, care ne fac să spunem cu papa Francisc: „Atâta barbarie ne lasă uluiţi şi se pune întrebarea cum poate inima omului să imagineze şi să realizeze evenimente aşa de oribile”.

După ambele tragedii oamenii s-au împărţit. Au fost persoane care au folosit evenimentele pentru a lovi în toate direcţiile: în Biserică, pentru că li s-a părut că nu s-a implicat; în biserici, pentru că sunt prea multe; în ora de religie, pentru că îndoctrinează; în victime, pentru că erau altfel; în imigranţi, pentru că sunt musulmani; în religie, pentru că duce la violenţă; în Dumnezeu, pentru că nu se ştie unde era când s-au întâmplat nenorocirile. În stradă cu pancarte, pe internet sau în mass-media au strigat împotriva tuturor şi au îndreptat degetul spre cei care-i considerau vinovaţi, neţinând cont că nici ura şi nici învinuirea celorlalţi nu vor micşora suferinţa.

Au existat în aceste zile şi mulţi care au plâns, s-au rugat şi s-au întrebat cu ce ar putea ajuta. Unii au salvat vieţile altora cu preţul vieţii lor sau cu preţul zilelor şi nopţilor de nesomn, alţii i-au încurajat pe cei în suferinţă, au donat sânge sau au oferit din bunurile lor.

A impresionat mult un bărbat din Paris, originar din Vietnam, care a mers împreună cu băieţelul său să aducă un omagiu victimelor care şi-au pierdut viaţa în atentate. Tatăl i-a explicat fiului său că „oameni răi sunt peste tot în lume, însă noi avem flori”; „lumânările sunt ca să nu-i uităm pe cei care au plecat de lângă noi”; „florile şi lumânările ne vor proteja”.

Într-adevăr, florile conţin acea frumuseţe pe care lumea ar trebui s-o aibă. Ne pot ajuta să nu ne mai gândim la arme, la război, la răzbunare. Ne îndeamnă la a fi mai frumoşi şi mai buni.

În cele din urmă, constatarea e aceeaşi: se moare pe stradă, se moare în sala de concerte, în club, în cafenea, în biserică, acasă. Putem muri oriunde. Contează însă cum murim.

Pr. Cornel Cadar