Timp Eroic: Rezistența românească din septembrie 1917 de pe Cireșoaia, cota 772

In foarte puține cuvinte, in urmă cu un secol se ivesc condiții favorabile realizarii dorinței dintotdeauna a românilor, Unirea:
-in vara anului 1914 avusese loc atentatul de la Sarajevo;
-după doi ani de neutralitate România s-a alăturat grupului țărilor Antantei, nouă promitându-ni-se rezolvarea prin aducerea la trupul țarii a părților aflate sub stapâniri străine;
-la 15 August 1916 am inceput operațiunile militare, Armata de Nord avea ca misiune precisă acțiuni pe Valea Mureșului mijlociu dar, aparând Frontul de Sud „ofensiva strategică” a devenit „apărarea strategică” și organizarea rezistenței pe Carpați ( pe trecători); în zona noastră inamicul făcând o mare presiune pe văile râurilor Cașin, Oituz, Slănic și Trotuș, a fost adusă din Dobrogea Divizia 15 infanterie (supranumită „de Fier” pentru dârzenia dovedită în lupte).

Ne amintim cu emoție că la 26 septembrie/ 9 octombrie 1916, in Primăria din Onești devenită Comandamentul Armatei de Nord, a intrat generalul Eremia Grigorescu și după o sumară dar atentă examinare a hărților, a asigurat pe generalul Constantin Prezan: „Cunosc situația, domnule general. Pe aici inamicul nu va trece!”.

Experiența dobândită in luptele din Dobrogea, măsurile luate pentru ridicarea capacitătii prin strategia apărării in adâncime (perpendicular pe văile râurilor), si farmecul personal au condus la un elan generalizat, intreg efectivul de ostași hotarând cu juramânt „Pe aici nu se trece!”

Pe Trotuș în sus, pe valea ce se tot ingustează, călătorul care lasă in urma Oneștiul și se indreaptă către Târgu Ocna are în față orizontul cu o salbă de inălțimi dintre care una, in acest timp reține in mod deosebit atenția: Cireșoaia, cota 772. Chiar și după atât de mult timp in care s-au schimbat atâtea, cine nu a trecut nepăsător și a luat oricât de puțin din cărți, muzee și insemne memoriale mai vibrează la comanda de atunci – care, prin trecerea timpului se comprimă în sintagma „locuri-oameni-fapte” într-un timp unic, aici hotărându-se soarta țării.

Stiindu-se intenția inamicului de a cuceri linia Trotușului, pentru a se uni cu alte forțe ale lui la Adjud și a cădea în spatele alor noștri la Mărășești pentru a scoate România din luptă, rezistența opusă de noi pe aliniamentul Oituz-Coșna-Cireșoaia devenise vitală și trebuia folosită configuarația terenului împădurit și muntos, cu versanți și pante abrupte.

Incepută pe 8 august 1917 (la două zile după cea a Mărășeștiului), bătălia Oituzului a cuprins si locuri cu atacuri in valuri pe teren disputat pas cu pas, cu infanterie, roșiori, artilerie, grăniceri, vânători de munte.

La Coșna, Regina Maria (mama răniților) s-a aflat la 150 de metri de inamic; spitale militare la schitul „Măgura”, la biserica „Răducanu”, în școli și în case mai incăpătoare. Mult superior ca dotare și efective, inamicul și-a dovedit înverșunarea prin atacurile de artilerie și aviație, concluziile găsindu-se în „Notițe zilnice de război, 1916-1918” ale generalului Alexandru Averescu:

„Am trecut prin Târgu Ocna ; o adevărată jale. Cea mai mare parte din case , darâmată…”.

La Coșna, pe 13 august căzuse eroic legendarul Constantin Mușat-sergent grănicer ce luptase cu singura mână aruncând grenade în inamic căci una o pierduse în toamna lui 1916 la Râpa Roșie, lângă Sebeș Alba.

După indiferența generalului rus Ragoza prin care abandonase Mărășeștiul, ezitarea și aici la Cireșoaia, unde dorea să lupte cu un regiment în loc de patru, l-a determinat pe generalul Eremia Grigorescu să intervină cu toată energia și luciditatea.

Venirea vânătorilor de munte în marș continuu de 160 km. de la Târgu Neamț și intrarea lor în luptă a fost o mare surpriză pentru inamic, el fiind nevoit să coboare cu mâinile la ceafă, ca prizonier, la baza dealului.

Si nume de bravi ofițeri și trupă – Talpau, Constantin Braileanu, Ghighi Demetriad,Gheorghe Prioteasa, Alexandru Dumitrescu, Gheorghe Enescu, Mircea Bruteanu, Ion Gramada; deopotrivă, rămași în viață- atunci slt. Marcel Olteanu, cpt. Nicolae Sova, sătean bătrân din Poieni, Elisei Ursac (care, pentru fapta de a introduce in sectorul luptelor, pe cărări de el știute, vânatorii, nu a dorit ca recompensa decât „o bonetă de a lor pe care să o poarte tot timpul”).

Cimitire de onoare la Poieni, la Biserica „Sf. Nicolae”, monumente cu muzeu pe dealul Măgura-cota 504, cruce-monument pe Coșna (prin contribuția col. Nicolae Costin, reparațiile din 1972-1974), cruce-monument pe Cireșoaia – mărturii ce fac elogiul dăruirii în luptă și recunoștinței generațiilor care au urmat față de jertfa celor peste 14 000 de morti, răniți și dispăruți ce se constitua în pildă mișcătoare de înțelegere a datoriei către Țară, spațiul descris fiind unul din aliniamentele suferinței și gloriei noastre militare.

Bătălia Cireșoaiei (9-11 septembrie), nume la a cărei simplă rostire simțim plinătatea clipelor de cumplite incărcări prin modul cum s-a acționat, s-a arătat și aici la ce trepte de vitejie se poate ridica un popor care iși iubește pamântul pe care i-a fost dat să trăiască, ecourile din presa internațională fiind edificatoare:

-Mărășești, 6 august 1917. Rușii părăseau frontul sub atacurile lui Mackensen dar românii intrau în lupte în locul fugarilor pentru a smulge biruința; lupta incepută contra rușilor, germanii o pierdeau în fața românilor! 61 de contraatacuri în 14 zile de luptă!

-Cireșoaia, 9-11 septembrie 1917. Ori de câte ori se pregătesc de atac, românii se reped ca nebunii…
Zilele de foc cu grindina dezlănțuită de tot armamentul au frânt aroganța invadatorilor, marele plan strategic al lui von Lunderdorf s-a prăbușit în fața rețelelor de sârmă ghimpată și a altor lucrări genistice, străpungerea și cucerirea liniei Trotușului nu a fost posibilă, austro-germanii rămânând înțepeniți și agățați de povârnișurile Cireșoaiei.

Unul din marii noștri gânditori, savantul Vasile Pârvan scria în „Memoriile”-1923: „Ingenunchiați, voi, ce-ati rămas în viață, înaintea maiestății celor ce-au căzut la Mărășești și Târgul Ocnei! Acolo s-a făurit din nou, prin moartea incomparabilă, păcatul vieții eterne a rasei noastre (…). Ca Făt-Frumos cu Zmeul-zmeilor, ca Iacov cu îngerul Domnului, ei au luptat lupta cea dreaptă a vitejiei, având în ei voința nestrămutată de a invinge sau de a muri , au invins. Au invins, pentru că a muri nu puteau, căci în suflet era puterea tuturor strămoșilor a rasei daco-romane, voința de a birui a Romei eterne.”

In orașul Târgu Neamț există Monumentul eroilor-Vânatori de Munte, creație a sculptorului Theodor Burca, ridicat în memoria jertfei supreme a celor 87 de ostași din Primul Război Mondial.

Este construit în anul 1939, are înălțimea de 6 metri și pe placa de marmură albă este gravat următorul text: „De pe aceste plaiuri și-a luat zborul în zorii zilei de 27 iulie 1917 primul batalion de Vânători de Munte sub comanda maiorului Virgil Bădulescu. Infruntând urgia focului dușman, Vânătorii de Munte au înscris pagini de glorie în istoria războiului nostru de intregire la Târgu Ocna, Măgura, Cireșoaia, Coșna”.

Pentru cei peste 1200 de eroi care-și dorm somnul binemeritat in pântecele Cireșoaiei s-a facut tot ce s-a putut, în timp: străzi au primit nume ca Ion Grămadă, Elisei Ursac la care s-a adăugat Dimitrie Bușilă, Gheorghe Donici,  generalul Tarnovschi, așa eternizându-se vitejia dovedită. Dar, Dumnezeu lucrează prin oameni și în anul 2000 a inceput o minune de lucrare-constriurea mănăstirii cu hramul Sf. Cuvios Eftimie cel Mare (prăznuit în calendar la 20 ianuarie).

Sub blândețea soarelui de septembrie urc drumul forestier spre cota 600 si mă gândesc la relația sacru-profan, îmi spun că viața monahală nu are cum să nu fie aspră, că aspirând la cele sfinte prin ruperea de lume e greu să facem față tentațiilor dar că cinstirea eroilor este orientată de biserică prin frecventarea ei inclusiv ca o recuperare cultural-teologică după un timp ce ne-a vrut atei.

Si pentru că marile fapte de bravură trebuie onorate și cinstite, Batalionul 22 Vânători de Munte din orașul Sf. Gheorghe (judetul Covasna) s-a intitulat „Cireșoaia” și în fiecare an de ziua acestei arme (3 noiembrie) o formație reprezentativă se deplasează la Târgu Ocna pentru a aminti oțelirea brațelor și tăria jurământului dat cândva printr-un impresionant ceremonial militar-religios, mare lecție deschisă tuturor spre a înțelege prețul cum nu se poate mai scump plătit libertății și demnității noastre.

Efortul îmi este răsplătit de o frumoasă împletitură a arhitecturii cu natura, într-o împrejmuire ce trimite la vrednicie, o bisericuță maramureșeană de lemn, zveltă, care cu crucea de pe turlă ține cerul la 30 de metri deasupra pământului, cu treceri line de la forme drepte la rotunde – Casă a Domnului ce se descoperă în toată frumusețea ei senină și solitară. Și Intâiul Stătător, protosinghel Claudiu-Constantin Pantâru, care știe cel mai bine greutățile cu care s-a luptat, cam întristat dar totuși optimist, iși dorește două turnuri…dar, cine să-l audă și să-l ajute?! Mă multiplic cu toți credincioșii veniți aici și zic că rugăciunile noastre să alcătuiască cea mai frumoasă medalie de vitejie acordată eroilor de aici.

Și, din adâncuri de vremuri, pe o vale curge mereu o altă apă mângâind malurile unei albii, oglindește un cer, adapă animale și face să crească vegetație; vântul piaptănă copacii, unii dintre ei poate că mai poartă în tulpini plumbii ucigași ai marii demențe umane de acum un veac. Din câte raze sunt, cel puțin una din soarele redeșteptării spiritualității naționale prin vărsarea de sânge tânăr ce s-a făcut aici va îmbrăca zona în haine de sfințenie. Ca în situații rare, starea ce pune stăpânire pe cel ajuns aici trimite la savantul Nicolae Iorga – supranumit printre altele si ostașul Intregirii:

„Comemorările nu învie morții. Dar ele scot din nemurire, unde arde înaintea lor numai lumina săracă a recunoștinței din partea celor puțini, chipurile mari ale trecutului și le aduc în lumina făcliilor de pomenire, înaintea altora cari până atunci sau nu știau despre acei oameni, sau îi uitaseră. Și poporul întreg se simte mai puternic în clipele procesiunilor, rugăciunilor și cuvântărilor, căci la puterea lui se adaugă atunci, în ceasul de recunoștință, puterea păstrată în scris, așezăminte și fapte… Dacă evenimente mari se intâmplă și vremea se închide asupra lor, datoria noastră este să nu le uităm.”

Ca un corolar, intrebându-ne cu profunzimea aceluiași izvor al adevărurilor noastre „care a cunoscut cel mai bine arhitectura sufletului românesc”, deviza „NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR” se află pe una din fețele drapelului Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” ajunsă la 96 de ani de activitate (12 sepembrie 1919 – 12 septembrie 2015).

Sing. Corneliu Cristea, Onesti

Citește și Masa Reginei de pe Vf. Cireșoaia