DE PRIN VECINI: Nunta – eveniment important din viaţa satului Hăghiac

povestit de mămuca Maria la implinirea vârstei de 98 de ani

Prea ocupaţi cu problemele cotidiene,cu grijile zilei de mâine,cu tot felul de crize ce ne apasă existenţa ,uităm deseori să ne facem timp să mai trecem pragul celor ce odinioară vegheau ca somnul să ne fie linistit. Cu toate acestea, mi-am amintit că bunica mea implineşte onorabila varsta de 98 de ani.Am luat un buchet de trandafiri albi,florile ei preferate,aparatul de fotografiat si am păşit pragul “bordeiului”,că aşa îşi numeşte ea micuţa cameră in care locuieşte de ceva vreme.

Am găsit-o răpusă de căldură ,dar cu cartea de rugăciuni in mâini.Cam asa o găsesc de cate ori trec pe la ea şi de fiecare dată o intreb în glumă: “Mămucă mai ai de studiat pentru doctorat? “ea mă priveşte zâmbind şi imi răspunde:”O să vezi tu la anii mei cât e de greu !”Mă uimeşte faptul că citeşte rugăciunile fără să îşi pună ochelarii si toţi care o vizitează se miră când o găsesc citind.Am intrebat-o de multe ori cum de vede fără ochelari,iar ea îmi  răspunde scurt:”Cel de sus ştie!”

I-am urat “La mulţi ani!”si după ce m-a privit  cateva secunde cu o tristeţe blândă a spus cu glas stins:” Să nu mai spui niciodata unui om la 98 de ani ,La mulţi ani,ca nu e frumos!”Am întrebat mirată ce să spun,iar ea mi-a răspuns un pic mai veselă”Sfârşit creştinesc ! aşa să spui”.

Câteva minute s-a lăsat o tăcere  şi fiecare ne gândeam cred la lucruri total diferite.Am rupt tăcerea şi am rugat-o sa îmi spună ce simte.M-a privit iarăşi cu o tristeţe blândă izvorată din ochii ei albaştri si mi-a spus”Sâmţ că a uitat Dumnezeu de mine!”Stiam că ii place sa fie fotografiată si am rugat-o sa îi fac o poză să o dau nepoţilor si stranepoţilor ,dar nu mi-a dat voie până nu s-a “primenit cu hainele bune”că aşa se cuvine.

In casa bunicilor am auzit cele mai multe povestiri ,vesele si triste ,amintiri legate de viaţa oamenilor din timpul celor două războie mondiale ,viaţa oamenilor de după ultimul razboi ,cum îşi câştigau oamenii existenţa ,dar şi cum se veseleau.Am rugat-o pe mămuca să îmi  povestesca ceva vesel ,de pe vremea cand era ea tânără.Nu a sta prea mult pe gânduri si a început să îmi spună cum erau nunţile în urmă cu 80 de ani.

„Pe vremea aceea nunţile se făceau dupa regulă,cu inţelegerea părinţilor”,spune mămuca clătinând usor din cap.Băiatul şi fata se cunoşteau de obicei duminica,la hora din sat,unde intrau în vorbă.După ce jucau în hora mare,băiatul chema fata să joace cu el în mijlocul horei să vadă cum se potrivesc la joc si dacă se plăceau,băiatul o „petrecea”pe fată pană acasă .Aşa incepeau pe vremuri poveştile de iubire.

Tinerii se mai cunoşteau si pe la clăci şi şezători unde se ajutau la diferite treburi si se distrau pe cinste.
Cei care”se plăceau” rugau părinţii să înceapă „strigările” de nuntă.Părinţii băiatului trimiteau vorbă părinţilor fetei când îi primeşte la peţit.In ziua stabilită se adunau la casa fetei rudele ei si aşteptau să vină băiatul cu părinţii,cu naşii,cu vornicul satului,cu rudele apropiate.Dupa ce se discuta despre  zestrea fetei si despre casa unde se vor stabili tinerii căsătoriţi,avea loc logodna.Intr-o strachină plină cu grâu se ascundeau verighetele si cei doi trebuiau să le caute.Grâul simboliza  începutul drumului în doi .

Fata trebuia să arate peţitorilor lada de zestre ,în care erau aşezate hainele ei,pânză ţesută,ştergare,dar si lucruri necesare unei familii la început de drum :perne,cergi,ţesături din cânepă,ţesături de lână,scoarţe(covoare) si altele.Dacă mireasa era harnică, trebuia să arate peţitorilor cămaşa de miresă cusută de mâna ei,ştergarele pentru cinstit naşii,părinţii(care se puneau după gât la nuntă) si batistele cusute de ea pentru vornicei.O batistă mare trebuia cusută pentru pus pe plosca din care serveau vin cei care erau invitaţi la nuntă.

Mi s-a părut interesant modul în care se confirma participarea la nuntă.Vornicii tocmiţi de către socrii mari si socrii mici porneau prin sat cu plosca plină cu vin să invite lumea la nuntă.Dacă cel invitat bea din ploscă si spunea”Noroc si adunare frumoasă!”însemna că va veni la nuntă,dacă făcea numai urarea si nu bea din ploscă era un semn că nu putea să vină la nuntă.

Nunta începea în ziua de joi,când se adunau la casa miresei prietenele ei cele mai bune si făceau florile de pus în piept nuntaşilor(obicei pierdut in zilele noastre).Florile erau legate cu beteală si aranjatul lor era mare prilej de veselie in casa miresei.Tot joi veneau la casa miresei femeile cu plocoane(cadouri).Pe vremea mea,spune mămuca se aduceau plocoane ce avea fiecare prin casa,pe lângă casa:găini,lână toarsă,pânza,ulcele din lut pline cu faină si alte” lucruşoare “.

Sâmbata la casa mirelui se pregateau bucatele pentru nuntă.Se făceau cozonaci,sarmale si friptură.In  sat erau două-trei femei pricepute la gătit(bucataresele), care erau tocmite de soacra mare pentru a pregati cele necesare ospăţului.

Duminica se adunau flăcăii la casa mirelui şi începeau petrecerea cu ridicatul brazilor.Se ridicau doi brazi la intrarea in curtea mirelui si un al treilea brad foarte inalt in vârful căruia trebuia sa ajungă cel mai sprinten flăcău.In vârful bradului înalt ,bine cojit,se lega un stergar si o plosca plina cu vin sau tuică. Când se întorceau mirii de la cununie,tinerii se luau la întrecere şi  care reuşea să ajunga în vârful bradului lua plosca , ştergarul şi primea aplauzele nuntaşilor.

Cu lăutarii dupa el,cu flăcăii,conocarul si vorniceii,mirele mergea la casa naşilor.Acolo ridicau alţi doi brazi,apoi plecau la casa miresei. Doi brazi frumoşi se inalţau si la intrea in curtea miresei,după care urma “conocăria”,gătitul miresei si “iertăciunea”.

Gătitul miresei era asemănatot cu cel din zilele noastre.Mireasa imbrăca cea mai frumoasă cămaşă,iar mândria era mai mare dacă aceasta era cusută de mâna ei.Un rol important îl avea conocarul,cel care spunea “conocăria”.Aceasta reprezenta cererea în căsătorie spusă în vesuri.Conocarul îl prezintă părintilor miresei pe  mire ca fiind un „tânăr împărat”ce caută să ia din gradina lor o „floricică de argint”.Textul este realizat metaforic,iar diminutivele si epitetele dau un farmec deosebit conocăriei.

Mirele era întâmpinat cu doua cofe pline cu apă proaspată şi cu un colac frumos împletit.Inainte să intre în casă să işi găsească mireasa,mirele făcea cruce,rupea colacul si îl arunca peste casă. Mireasa ascunsă de prietenele ei,aştepta sa îl atingă pe mire cu o crenguţă de busuioc.La rândul lui mirele trebuia să  atingă mireasa cu o crenguţă de brad.Busuiocul reprezintă în tradiţia satului românesc simbolul norocului,iar bradul simbolul trăiniciei.

Naşa mare “gătea” mireasa cu voal alb si cunună de flori,in timp ce lăutarul cânta cu foc ”ia-ţi mireasă ziua bună!”Era pentru ultima oara când tânara îşi arăta părul impletit în cosiţe,deoarece conform tradiţiei,tânăra femeie purta dupa nunta tot timpul capul acoperit cu o broboadă(batic).

După ce se termina ritualul “gătitului”,mireasa punea mirelui o floare mare, in partea dreaptă şi flori tuturor nuntaşilor ,în partea stângă .Urma luarea “iertăciunii”,ritual savârşit de mire si mireasă în faţa părinţilor fetei.In mijlocul curţii se aşeza un covor unde “şedeau” părinţii fetei. Mirele şi mireasa îngenunchiau în faţa părinţilor si îşi luau iertare cerînd binecuvântarea pentru  a merge la cununie.Naşa mare trebuia să rupă un colac deasupra capului miresei şi să arunce în patru părţi în semnul crucii.Se credea ca fetele nemaritate trebuiau sa mănânce din bucăţile de colac aruncate de naşa mare pentru a se mărita mai uşor.  După ce sărutau mâna părintilor si ciocneau un pahar cu vin ,mirii însoţiţi de naşi si  nuntaşi plecau la cununie.

Mama miresei aşeza in mijlocul bisericii un covor frumos ţesut pe care urma sa stea mirii si naşii.Se alegea cel mai frumos covor din lada de zestre,în semn de respect si dragoste pentru miri si naşi.
In timp ce îmi povestea despre frumusetea slujbei de cununie,mămuca Maria şi-a amintit ce făceau fetele mai îndrazneţe:”cele mai înţepate calcau mirele pe picior când trageau dansul în biserică.Aşa credeau ele ca vor comanda toata viaţa în gospodărie”.Am întrebat-o dacă ea l-a călcat pe tatamoşu pe picior.A zâmbit şi mi-a spus :” e mult de atunci ,cine mai ştie?”

După slujba de cununie,alaiul se îndrepta spre casa mirelui unde avea loc petrecerea.Soacra mare primea mirii cu pâine  şi sare,dupa care îi lega cu un ştergar pentru a fi uniţi pe vecie.

Nunta ţinea până a doua zi.Se serveau sarmale fierte în ulcele de lut ,friptură făcută în cuptor,plăcite,cozonaci.A doua zi,dimineaţa ,naşa mare lua voalul miresei şi o “îmbrobodea”,pentru că intra în rândul femeilor măritate.
“Cam aşa erau mamă nunţile pe vremea mea”,a spus mămuca la sfârşitul povestirii.

Am observat ca obosise,dar în acelaşi timp îi făcuse plăcere întoarcerea în timp.La plecare am întrebat-o ce secret are de e lucidă la 98 de ani.Ea mi-a răspuns cu glas stins:”Am muncit mult şi am crezut în Dumnezeu toată viaţa mea.L-am descoperit pe Dumnezeu la vârsta de 4 ani când am rămas orfană şi de atunci a fost cu mine mereu şi la bine şi la greu ”

Prof.Daniela Chiţigoi (www.dofteana.ro)