Vineri, 20 februarie 2015, la ora 01.04, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la un atelier de prelucrare a lemnului în oraşul Slănic Moldova, Ciresoaia, strada Bradului, aflat în proprietatea lui Pavel B., în vârstă de 55 ani.
Pentru lichidarea incendiului s-au deplasat din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti trei autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 18 pompieri militari.
La sosirea forţelor de intervenţie incendiul se manifesta la atelierul de prelucrare a lemnului, la anexele din vecinătate, la locuinţa proprietarului de 55 de ani, dar și la locuința unui alt bărbat.
La ora 04.58, incendiul a fost lichidat.
Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova, care a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi șase voluntari.
În urma incendiului, la bărbatul de 55 de ani, au ars acoperişul locuinţei (de tip P+M) pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, circa 10 mp faţadă locuinţă şi atelierul de prelucrare a lemnului cu anexele învecinate pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, iar la cel de al doilea bărbat a ars acoperişul locuinţei (de tip P+M) pe o suprafaţă de circa 10 mp.
Cauza probabilă a producerii incendiului o constituie efectul termic al unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a acordat asistenţă medicală proprietarului, în vârstă de 55 de ani, care în urma incendiului prezenta arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor superioare şi inferioare. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti.
(desteptarea.ro)
Be the first to comment on "Incendiu pe Strada Bradului la un atelier de tamplarie"