Mă voi întoarce-acasă într-o zi

Mă voi întoarce-acasă într-o zi
In țara mea la casa părintească
Pe drum de cer, prin fum de pribegii,
Apropierea ei să mă sfințească…

Mă voi întoarce-acasă, în curând,
Il voi vedea pe Tatăl și pe-ai mei,
Ah, nu mă mai apasă nici un gând
Decât să fiu acasă lângă ei.

Mă voi întoarce-acasă ca să pun
Piciorul meu pe neuitatul prag,
Să-ngenunchez acolo, și să spun,
Adio soartei mele de pribeag.

Căci nu voi mai lăsa pentru nimic,
Lumina și ferestrele dintâi,
Ci voi avea atuncea cât de mic
Un loc în Univers și-un căpătâi…

Mi-e dor de casa noastră și de frații
Ce-au plâns răniți, cu fețele în palme,
Când încrezut, din luminoase spații
Am coborât în lumea de sudalme.

Mi-e dor de vatra noastră înstelată,
Si de iubirea fratelui mai mare,
Grădin-aceea, s-o mai văd o dată
Acolo sus, la marea sărbătoare!

Mă voi întoarce auzi? Mă voi întoarce,
Așa olog târându-mă-n genunchi,
Si ultima putere mi-o voi stoarce,
Vestindu-mi bucuria din rărunchi.

In ziua-ceea nu voi întreba,
Pe nimeni, de nimic, ci mă voi duce,
Pe orice drum deschis în fața mea,
Pe urmele de oi și pe la cruce.

Și voi ajunge-acasă lângă Tata,
La masa bucuriilor – dintâi
De-un ultim drum sunt fericit și gata
Iar tu planetă neagr-ai să rămâi.

Căci mi s-au dat aripi de porumbel
Să zbor mai sus de lumea ta de sânge
La Tatăl armoniilor, la El,
Unde în veci de veci nu voi mai plânge.

Ci voi cânta cu inima, cu gura,
Cu mâinile pe harfa lunecând,
Un snop de laude-mi va fi făptura,
La tronul nemuririi, în curând!