Plugușor 2017


adaptare pentru 2017 după urarea făcută la parohie în anul 1984.

Aho, Aho!
Am pornit cu plugul iară,
Pe întinderi largi de țară,
Am pornit cu voie bună,
După datina străbună,
Ca un vânt de primăvară,
Peste plai cu floare rară,
Ca o rază pe o tavă,
Pe la oameni de ispravă,
La Parohie am venit
Să vă urăm de împlinit
Să urăm cu bucurie,
Pentru-a voastră preoție
Pentru clipe luminoase,
Pentru zile mai frumoase,
Ne unim cu toți în cor,
Să rostim un plugușor.

Ia, strigați cu toții măi,
Și sunați din zurgălăi !!!
Mânați măăăi!!! Hăăăăăi!!!

Plugușor gătit cu cetini
Și purtat numai de prieteni.
Trage brazdă vajnică
Și-o urare strașnică!
Tot poporul vrem să știe
Că-n această parohie,
Avem pilda cea mai vie
Și oameni de omenie.
Care ne conduc cu spor
Pe al Domnului ogor.
Vrem urarea noastră dreaptă
Să transforme gându-n faptă

Sunteți ziditori în piatră
Mari străjeri de neam și vatră
V-ați născut cu ochii-n stele
Și-ați crescut privind la ele;
Duceți sus lumina frunții,
Vis înalt, înalt cât munții.
Nu-s furtuni să-l poată frânge
Că-i plătit cu Sfântul Sânge.
Pentru visu-nalt cât munții
Pentru toată truda minții,

Trageți brazdă voinicească
Pe câmpia strămoșească!
Mânați măi! Hăăăăi!!!

Am venit cu mic, cu mare
Să urăm pe fiecare;
Să nu fie supărare,
Incepem cu cel mai mare,
Cu cel ce stă-n fruntea tuturor
Stă ca blând și bun păstor.
Prea cucernice părinte,
Omul lucrurilor sfinte,
A trecut ceva de când
Ați venit aici făcând
Voia celui ce v-a pus
Ca s-aduceți pe Isus,
Altă turmă cu folos
Câștigând-o la Cristos.
Ați plecat din depărtări
Bătând pasu-n văi și zări,
Ați lăsat tot ce-ați avut
Și-ați plecat spre necunoscut
Ajungând la noi în sat
Unde nu ați mai lucrat,
Să aduceți tuturor
Marea jertfă-a jertfelor
Zi de zi pe-un nou Altar
Jertfa crucii pe Calvar.

Ați venit în mare grabă
Punând umărul la treabă,
V-ați uitat în stânga dreapta
Și la una și la alta
V-ați uitat și-ați constatat
Și apoi ați concluzionat;
Ce avem e bun avut,
Ce n-avem e de făcut.
Noi promitem pe viitor
Colaborare și ajutor.
Și în fiecare an
Ca în sânul lui Avram,
Să lucrați voios mereu
Pentru slava lui Dumnezeu.
Tot ce-aveți frumos în plan
Să realizați în acest an,
Și tot ce ați plănuit
Să duceți la bun sfârșit
Iar în astă parohie
Fie pace, bucurie.
Lăcașul sfânt să fie plin
De copii, tineri, bătrâni,
Vorba sfinției voastre
Imediat să încolțească
In suflete să înflorească
Și în parohia noastră mare
Să fie doar sărbătoare,

Trageți roata măi flăcăi
Și strigați odată: hăăăăăăăi!!!

Frunzuliță foi de linte
La mulți ani, părinte sfinte!
Sănătate, bucurie,
Viața lungă să vă fie!
Dumnezeu vă dea putere
C-a s-aduceți mângâiere
In necazuri și durere
Pentru toți care vă cheamă
Și vă dau sufletu-n seamă.
Gura lumii ne mai spune
Că tot credinciosul vine
Cu încredere, părinte
Cuvântul să vi-l asculte.

Dumnezeu vă răsplătească
In munca duhovnicească
Ferindu-vă de gălăgie
Și scandal in parohie.

Măi, tu ăla de la țavă,
Ia mai trage înc-o salvă!
Hăăăăăăăi!!!

Frunză verde de trifoi
Vom ura acuma noi
Pentru toți cei de-o credință:
Dumnezeu vă dea voință
Să fiți frați în suferință
Frați uniți pentru vecie
In necaz și bucurie!
Ne rugăm Duhului Sfânt
Să trimită pe Pământ
Haruri pentru voi anume
Să fiți dârji în rugăciune,
Bravi ostași ai lui Cristos
Cu țel nobil și frumos;
Vrem ca anul care vine
Să auzim cu toți de bine
Să muncim cu drag, cu spor
Spre folosul tuturor,
Să fim darnici, primitori,
De dreptate iubitori,
Visul să devină faptă,
Calea tuturor mai dreaptă,
Ziua Sfântului Vasile
Să v-aducă numai bine,
La mulți ani cu sănătate!
Dumnezeu v-ajute-n toate!
Dea belșug și bucurie
In anul care-o să vie!

Faceți roată frățioare!
Și strigați odată tare:
Hăăăăăăăăi !!!

Am avea de-acu o vrere
Să zicem La Revedere
Și-un fierbinte La Mulți Ani!
Pentru fericitul an.
Dar nu vom putea pleca
Până n-om căpăta ceva.
Nu vrem nimic material
Ci numai spiritual.
Vrem acuma așadară
O mare binecuvântare
Ca să-ncepem cum se cuvine
Acest an nou care vine,
LA MULȚI ANI ȘI NUMAI BINE!

Hăăăi!! Hăăăi!!!

Be the first to comment on "Plugușor 2017"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*