Ne vom întoarce


Aproape toţi cei care au plecat la muncă în alte ţări vor să se-ntoarcă. Măcar peste câţiva ani, măcar la bătrâneţe! Casele sunt reparate cu sârg şi păstrate bine …şi goale! Unii cumpără case în România…alţii visează să deschidă afaceri acolo! Într-un fel sau altul…viitorul nostru tot acolo e! E greu să vezi lucrurile altfel. Emigraţia a fost şi este o soluţie de moment! Împotriva sărăciei!

Am fost chiar lăudaţi la un moment dat: preşedintele ţării, cel care ar fi trebuit să găsească mijloace de mai bine, a spus : < – Bine că sunt plecaţi, dacă ar fi rămas..nu am fi putut plăti nici măcar ajutor de şomaj!>

bagaje

Bun! Am plecat! Am încercat să nu fim o povară. Milioane de oameni răspândiţi în lume! Nu se ştie exact câţi suntem.

Dar sunt puţine suflete pe străzi şi multe birouri de Western Union. Pretutindeni, din loc în loc, răsar tăbliţele galbene ale acestei reţele. Se trimit bani mulţi. Şi se primesc. Noi ne facem treburile cuminţi: am plecat, ne ajutăm familiile, ne ridicăm case…

Dar o să ne-ntoarcem, domnilor! Şi o să vă luăm la rost pentru tot ce n-aţi făcut în toţi aceşti ani! Fonduri europene au fost, bani din afara ţării au intrat ( în jur de 1 miliard şi jumătate de eur anual)…

Am investit lacrimi şi suflet într-o Românie în care ne vom întoarce! Sunteţi pregătiţi să ne priviţi în ochi?!

de LILIANA ANGHELUȚĂ

Be the first to comment on "Ne vom întoarce"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*