Misiuni Populare în apropierea Crăciunului


Doamne eu dacă te uit, Tu nu mă uita!

Marele scriitor preot Ion Agârbiceanu, in multe din cărțile sale descrie iernile aspre cu zăpadă multă. Cam așa a fost vremea și în Cireșoaia în perioada 13 – 16 decembrie 2012. Cu tot frigul am avut bucuria să vină în Cireșoaia pentru a ne predica un preot cu mult har în persoana părintelui Vincențiu Burlacu, spiritual și profesor la Seminarul mic din Bacău.

Tema acestor zile a fost Credința și Familia. In timpul celor șase Sfinte Liturghii părintele a dat multe exemple despre încercările vieții, necazuri, probleme care duc adeseori la dezbinarea familiilor, la pierderea credinței. Unde respectul și toleranța moare între soți pasul până la despărțire și chiar divorț este foarte mic. Se ajunge, așa cum sfinția sa a spus, la „divorțul inimilor”. Soții locuiesc împreună dar nu mai există sentimente, ci o trăire superficială fără Dumnezeu.

O altă temă abordată de părintele predicator a fost cea referitoare la păcat. Păcatul este revolta omului față de Dumnezeu, răzvrătirea celui slab împotriva poruncilor, este un exemplu de lașitate de nerecunoaștere a greșelilor.

Misiunile au început joi 13 decembrie o dată cu Sfânta Liturghie de la ora 17:00. Vineri și sâmbătă au fost câte două Sfinte Liturghii, la ora 10:00 și 17:00. Amintim prezența mare a cireșoienilor la aceste liturghii misionare, precum și numărul crescut a celor care s-au spovedit și împărtășit. Cei care s-au spovedit și au reușit să vină la toate cele șase liturghii s-au putut bucura de obținerea indulgenței plenare.

Sfintele misiuni s-au încheiat duminică la liturghia de la ora 10:00 într-o atmosferă sărbătorească. Părintele predicator Vincențiu Burlacu ne-a îndemnat la final să ne continuăm viața creștinească în iubirea lui Isus, să ne păstrăm credința, speranța și să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru pace, sănătate și liniște.

Părintele paroh Marian Dascălu i-a mulțumit părintelui predicator în numele comunității și ne-a propus să-i oferim acestuia în semn de recunoștință câte o mică rugăciune, poate cel mai frumos cadou în preajma sărbătorilor. Corul a intonat apoi tradiționalul „La mulți ani” după care au urmat ropote de aplauze.

Bucuria așteptării Crăciunului a fost întregită cu prilejul acestor misiuni populare. Cireșoaia s-a reînnoit spiritual, s-a îmbogățit sufletește, dar mai ales, prin predicile atât de profunde și speciale s-a apropiat mai mult  de Dumnezeu. Îi mulțumim așadar părintelui Vincențiu Burlacu pentru darul oferit și-l mai așteptăm pe la noi.

Ultimele misiuni populare au avut loc în Cireșoaia în luna februarie 2004 când părinte predicator a fost pr. Iosif Păuleț.

Be the first to comment on "Misiuni Populare în apropierea Crăciunului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*