“Bucurati-vă mereu in Domnul!” – INTC 2012


Aproximativ 2000 de tineri din cele 11 dieceze romano-catolice ne-am marturisit credinta in perioada 25-29 iulie 2012, pe tema “Bucurati-va mereu in Domnul”, chiar si prin simplul fapt ca am ales sa participam la Intalnirea Nationala a Tinerilor Catolici, Iași.
Trairea acestor momente frumoase ne-a ajutat nu doar sa ne cunoastem mai bine, ci si sa ne impartasim trairea valorilor crestine, manifestandu-ne impreuna credinta in Isus.
Pe langa programul spiritual pe care l-am avut in aceste zile, ne-am bucurat si de momente de destindere, in care am putut sa interactionam intre noi si sa ne facem noi prieteni.
Cantece, dansuri, momente de impartasire, toate spre edificarea noastra .
As vrea sa amintesc un moment deosebit. Este vorba de marturia de viata a unei familii, a carei traire cu Domnul a inceput in momentul in care, constientizand ca a locui impreuna inainte de casatorie este pacat, s-au hotarat sa se casatoreasca. Astfel, viata lor s-a schimbat radical, iar bucuriei de a fi impreuna in curatie, i s-a alaturat adevarata bucurie: a fi impreuna cu Domnul. Au urmat cinci luni in care, pregatindu-se de casatorie, au avut curajul sa evite prilejul de a pacatui. Ea dormea in pat, el pe jos.
Pare un lucru nesemnificativ, poate chiar banal. Insa pentru tinerii prezenti acolo, care au vrut de multe ori sa revina pe calea cea dreapta, a fost o incurajare. In primul rand, sa adreseze intrebari directe: “Dar cum ati putut face asta?”, pana la hotarari de convertire, de intoarcere urgenta la Domnul.
Aceasta este minunea zilelor noastre. Sa te arunci prin multime, sa te atingi de hainele lui Isus si sa crezi ca te poti vindeca spiritual!
Aceasta familie, care acum are trei copii si traieste bucuria de a fi cu Cristos, a venit sa impartaseasca din iubire, ceea ce Isus le-a oferit din iubire.
Concluzia acestor zile este simpla: In iubire, sa-L marturisim pe Cel in care ne gasim singura, adevarata si vesnica Bucurie: Isus.

Ne bucuram ca am participat la INTC.  A meritat “sa dam marea sau muntele, pentru o intalnire cu … Isus”.
Au fost zile care ne-au ajutat sa crestem spiritual si sa ne umplem de bucurie, astfel incat sa putem radia.

Georgiana Birtea

Be the first to comment on "“Bucurati-vă mereu in Domnul!” – INTC 2012"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*