Printre lacrimi de bucurie, de emoţii şi chiar de suferinţă, în ziua de 13 mai, ne-am întalnit în faţa altarului, din Biserica noastră, pentru a celebra împreună cu bătrânii şi bolnavii, Sfânta Liturghie. A fost foarte semnificativă prezenţa bolnavilor care au unit sacrificiul vieţii lor impreună cu cel al lui Cristos care s-a jertfit pe altar. Părintele Marian a transmis în predica sa mesajul papei Benedict al XVI lea în care a subliniat cum acesta este mereu prezent în viaţa bolnavilor prin rugăciunea sa. În timp ce a asigurat şi rugăciunea comunităţii noastre din Cireşoaia, părintele, a cerut ca şi ei să ofere suferinţa şi rugăciunile lor pentru comunitatea noastră.
La terminarea sfintei Liturghii, in curtea Bisericii, tinerii de la Actiunea Catolica au pregatit o agapă fraternă pentru bolnavi și bătrâni, bineînțeles cu fond muzical.
S.L.
Be the first to comment on "Ziua Bolnavilor – suferință și rugăciune"