Onești: Campus Vocațional


In perioada 15-17 aprilie 2011, a avut loc la Seminarul ”Fericitul Ieremia” din Onești un Campus Vocațional adresat în special tinerilor din clasele a VII-a și a VIII-a care intenționează să urmeze Seminarul ”Fericitul Ieremia”, dar și acelora ce sunt interesați și caută cu seriozitate să răspundă chemării lui Dumnezeu la viața consacrată și la viața de preoție. Doar un tânăr din parohia noastră a răspuns invitației. Relatăm câteva gânduri ale acestuia.

Cu destule emoții am trecut pragul Seminarului din Onești. Emoțiile au dispărut repede când am descoperit căldura organizatorilor si entuziasmul participanților. Programul a început vineri cu repartizarea camerelor și desfăcutul bagajelor. Am avut astfel ocazia să facem cunoștință între noi și să schimbăm primele impresii. După fasolea servită ”de caserne” a urmat un program de jocuri sportive-distractive în sala de sport. Primii ”pași spirituali” ca să zic așa i-am făcut puțin mai târziu la liturghia celebrată in capela seminarului. După cunoaștere, fraternizare și rugăciune nu putea urma decât recreerea cu un film artistic educativ al cărui titlu imi scapă.

Ziua de sâmbătă a fost una încărcată – o bună ocazie de a ai descoperi indeaproape pe frații capucini. După rugăciunea de dimineață din capelă, micul dejun și alte jocuri de socializare am trecut la lucruri mai serioase. D-na directoare Violeta Apostu ne-a prezentat oferta educațoională a liceului pentru anul școlar 2011-2012, an în care eu voi lua decizia de a alege acest drum sau nu. O decizie ce se poate oglindi in cuvintele lui Constantin Brâncuși: ”Trebuie să incerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să ajungi foarte departe.”

Apoi ni s-a povestit viața Fericitului Ieremia despre care Papa Ioan Paul al II-lea spunea: ”Izvorul nesecat al vieţii sale interioare era rugăciunea, care îl făcea să crească zi de zi în iubire faţă de Tatăl şi faţă de fraţi.” Am aflat și povestea lui Tomy, misionarul străzii, a cărui idee aveam să o punem in practică chiar in aceeasi zi. Pe străzile din Onești am împărțit bilețele trecătorilor cu mesajul

Scrisoare de iubire:
”tu esti fiul meu cel iubit, in care mi-am regasit multumirea” (Mt 3,17)
Semnătura: Isus Cristos.

A venit și ultima zi a șederii noastre, Duminica Floriilor. Bucuria era dublată de prezența alături de noi la Sfânta Liturghie a părinților sau a altor membri ai familiilor noastre. Am plecat mai bogați cu o experiență care ne va ușura prima încercare a vieții și anume inceperea studiilor de liceu. Nu știu ceilalți participanți ce decizii vor lua, eu unul sunt convins: la sfârșitul lunii mai voi mai vizita Seminarul ”Fericitul Ieremia” din Onești. Pentru a mă inscrie.

Stefan B.

Be the first to comment on "Onești: Campus Vocațional"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*