Sa salvam Casa Parinteasca

Atatea Case Parintesti nu mai exista!

Atatia Parinti si Bunici uitati din indiferenta si dorinta copiilor de …emancipare.

Haideti sa spunem NU uitarii, indiferentei, autosuficientei!

In noaptea de vineri, 4 septembrie, enoriasii parohiei Adormirea Maicii Domnului din Bucuresti s-au aflat in rugaciune in fata Preasfantului Sacrament expus in Catedrala Sfantul Iosif.
De ce? Pentru ca, alaturi de cei care constientizeaza importanta simbolurilor si a locurilor care dovedesc respectul pentru pastrarea traditiilor unor religii, doresc sa ii ceara Domnului indepartarea celor care vor raul Catedralei noastre. Imaginati-va ca sunteti dintre acei copii care plang cand aud cantecul Casa Parinteasca nu se vinde.
Bine. Acum imaginati-va ca cineva a cumparat un pamant, gard in gard cu casa voastra, devenindu-va vecin. Intr-o zi, se prezinta la usa voastra si va cere acceptul sa construiasca langa casa voastra parinteasca o alta casa, o casa normala. Il refuzati? Nu. El incepe lucrarile.

Dupa un timp insa, vedeti ca acest vecin al vostru isi face cateva etaje sub pamant si ca etajele pe care le costruieste de la parter in sus, depasesc cam de 4-5 ori inaltimea casei voastre si deja sapaturile facute pentru nivelele de la subsol clatina temelia casei voastre Parintesti, la care tineti foarte mult.
Atunci, mergeti frumos la vecin si il rugati sa nu uite de intelegerea initiala. El va trateaza cu indiferenta. Mergeti la primarie sa faceti plangere. La organele competente, doar-doar veti gasi dreptate.
Va adresati si rudelor de sange, si rudelor prin alianta, si prietenilor, si vecinilor, tuturor pe care ii intalniti in cale, sa vi se alature pentru a gasi o solutie.
Si, in cele din urma, cu sprijinul acestor binevoitori, castigati procesul in fata autoritatilor, care il informeaza pe vecinul vostru ca ceea ce vrea sa faca nu este legal.

🙂

In timpul rugaciunii de multumire pe care i-o adresati Lui Dumnezeu, impreuna cu familia si toti cei care au depus eforturi alaturi de voi, vine insa vecinul vostru cu zambetul pe buze si va arata foaia prin care se atesta ca el este mai presus de lege, sfidand rugaciunea voastra si tot ceea ce v-a unit pe voi de cei care se bucura impreuna cu familia voastra de indepartarea raului ce era sa se dezlantuie asupra simbolului neamului vostru: Casa Parinteasca.
Ce faceti? Unde va adresati? Va lasati pagubasi? Uitati de toate luptele duse pana atunci?
Oare nu apelati din nou la toti cei care v-au ajutat, rugandu-i sa mai faca un pic de efort, sa creada pana la capat ca se poate face ceva?
In plus, vazand ca raul se apropie si mai mult, nu alergati la cimitir sa plangeti cu lacrimi amare la mormantul parintilor, strigandu-le sa va ajute pentru a pastra pentru copii vostri aceasta mostenire? Si nu ii rugati si cu mai multa ardoare pe toti sfintii sa se uneasca in rugaciune?

Aceasta este povestea noastra, a tuturor celor care au urmarit cazul Catedral Plaza.
Casa Parinteasca este Catedrala Sfantul Iosif.
Noi suntem copiii care se zbat cu mijloace pamantesti sa-si pastreze simbolurile de suflet.
Rudele de sange sunt catolicii de pretutindeni, fratii nostri ortodoxi, bucuresteni , iubitori ai arhitecturii frumoase si toti aceea care se zbat cot la cot, stiind ce reprezinta cu adevarat pentru ei, pentru fiecare in parte, Casa Parinteasca.
Vecinii si Prietenii sunt toti aceia care, desi nu inteleg ce reprezinta Catedrala pentru sufletele noastre, ne ajuta pentru ca sunt si ei deranjati, sau pentru ca, pur si simplu, ne respecta pe noi, ca prieteni.
Vecinul cel fara de cuvant este grupul direct raspunzator cu ridicarea Cladirii de Birouri din cauza careia deja zidurile catedralei au inceput sa se fisureze.

Opriti-va o clipa si raspundeti la cateva intrebari:

De ce parte ma aflu? In grupul ce slujeste interesele vecinului fara de cuvant si care-si vede propriile interese, sau in grupul celor ce slujesc interesele copiilor ce doresc sa pastreze Casa Parinteasca?

Ce reprezinta pentru mine Casa Parinteasca? O mai am? Mi-e dor de ea?

Ce reprezinta pentru mine Catedrala Sfantul Iosif?

din Bucuresti, intr-o seara de toamna, Iulia B.