Speranță misionară

Pr. Marius Catrintasu a participat în perioada 8 septembrie – 11 octombrie 2008 la un curs de formare misionara în Verona, Italia, în vederea plecarii, la 10 decembrie 2008, în Coasta de Fildes, ca misionar ad gentes. Cu aceasta ocazie ne-a transmis si impresiile personale în legatura cu perioada de formare, pe care le redam mai jos.

Utile si în acelasi timp necesare, cursurile s-au axat în principal pe formarea umana, autocunoastere, istorie, geopolitica, spiritualitate misionara, antropologie, filozofie, elemente traditionale africane, urmând ca dupa fiecare saptamâna sa aiba loc o sinteza si o verificare.

Pentru doua saptamâni am avut fericita ocazie sa ma întâlnesc în aceeasi institutie cu preoti din diferite parti ale lumii, care se pregateau pentru a lucra în Italia, o buna parte din ei fiind africani. Primul sentiment care m-a încercat a fost unul de teama, pentru ca, desi sunt exact ca si noi, îi cunoastem atât de putin. Am asistat, de pilda, la o liturghie partial africana unde am remarcat puterea lor de expresie si de manifestare culturala. Dupa aceasta scurta perioada, plecând în parohii, m-am simtit mai sarac…

De-a lungul orelor de formare misionara am auzit de mai multe ori ca Africa e unul din cele mai bogate continente din lume în resurse naturale, dar care, din pacate, este saracit, prin folosirea lor în mod eronat si egoist. Vreau sa cred ca Africa e un continent puternic pentru ca a reusit sa învinga fenomenul sclaviei, care, pâna acum 100 de ani, era un lucru firesc în multe parti ale lumii; a învins fenomenul colonizarii excesive din partea Angliei, Frantei, Spaniei, Portugaliei etc. Astazi Africa e un continent liber, dar independenta câstigata cu mult sânge îi face proprietari, nu suverani.

În a patra saptamâna de curs cred ca am aprofundat cel mai bine antropologia africana ca urmare a unui incident din timpul cursului. Profesorul Filomeno Lopez, personalitate africana, scriitor, muzician, filozof, cu un stil simplu, dar plin de inteligenta, a reusit sa transmita acea siguranta ca Africa nu e caput mundi (capatul lumii) si nu trebuie sa avem motive de teama. Totusi, discursurile sale erau putin dure pentru urechile anumitor cursanti, tributari unei formari occidentale, pur europene. La un moment dat unul din ei a avut o reactie negativa, plângându-se de modul în care profesorul atingea anumite puncte sensibile. Filomeno a ascultat în liniste toate reprosurile si apoi a facut un gest prin care si-a aratat profunzimea. A luat un pahar gol de plastic si o sticla cu apa, s-a îndreptat spre acea persoana si au baut amândoi din acelasi pahar, pentru ca focul neîntelegerii se stinge întotdeauna cu apa. Apoi, îngenuncheat în mijlocul salii de curs, a început sa se explice, atingând gresia rece cu mâna tremurânda ca si cum ar fi atins pamântul african, si a cerut iertare daca a scandalizat pe cineva, demonstrându-ne ca nu se sfieste sa spuna adevarul, sa lupte pentru el, dar sa o faca într-un mod în care nici unul din cei prezenti nu eram capabili sa o facem. Atunci am înteles de fapt ca înculturarea presupune si sa accepti forma de viata specifica unui popor, unei persoane care, în spatele pielii negre, ascunde o inima care, de multe ori, bate mai tare ca a noastra.

Am avut parte de multe marturii pe parcursul acestui timp binecuvântat atât din partea colegilor cursanti cât si din partea episcopilor, preotilor si oaspetilor care ne-au vizitat. Cred ca ceea ce este mai important este sa fii misionar în credinta si om de actiune în pastoratie; a fi una cu cei pe care îi evanghelizam si a evita politica defectuoasa noi-voi; a sti sa ascultam si sa apreciem prezenta cuiva în orice moment, pentru ca poate fi un moment unic. La fel cum unica a fost si experienta acestui curs care m-a determinat sa fiu mai constient ca oricând ca fara Dumnezeu nu am nimic de oferit.

pr. Marius Catrintasu