Tinerii, cei mai multi dintre ei au uitat acest termen si se gandesc ca doar cei mai mari trebuie sa il respecte. In trecut, oamenii tineau postul, caci considerau ca omul se apropie mai mult de Dumnezeu. Ei nu mancau carne si renuntau la mesele din timpul zilei pentru a constientiza evenimentul ce va urma.
Dar in ziua de astazi? Vorbim de post doar pentru persoanele in varsta?
Unii dintre adulti tin post, renuntand la hrana si participand la Sfintele Sacramente. Dar putem vorbi in acest context si de tineri si de post? Multi dintre tineri nici nu stiu ce inseamna a tine post, sau dintre cei care stiu, cati il respecta?
In post nu se danseaza, evitandu-se distractiile.
Tinerii se intereseaza de post doar pentru ca in aceasta perioada nu pot dansa. Insa ei renunta la aceasta placere doar pentru ca sunt intr-o comunitate majoritar catolica, iar discotecile, in mare parte, sunt inchise. Insa daca discotecile ar fi deschise, cati dintre noi ar renunta de bunavoie la cateva seri de distractie pentru a se reculege si a astepta invierea lui Isus?
In post, ar trebui sa renuntam la unele alimente sau la unele mese pe zi.
Daca tinerii de azi mananca vinerea carne, ce rost are sa mai vorbim de renuntarea la cateva mese pe zi? Tinerii, in special tinerele, prefera sa nu manance pentru a slabi si, de cele mai multe ori, pentru a se imbolnavi; insa majoritatea nu se gandesc sa faca lucrul acesta din semn de iubire fata de Dumnezeu. Unii tineri, sub pretextul ca tin post, nu mananca, insa ei se gandesc doar la trup si la normele impuse de societate in privinta infatisarii.
Sfintele Sacramente, jertfele, sacrificiile.
Tinerii nu se mai apropie de Dumnezeu prin Spovada si Impartasanie pentru ca unii nu ii vad rostul. Cei mai multi merg la Spovada si Impartasanie fie ca sunt trimisi de acasa, fie doar ca sa-i vada ceilalti.
Multora dintre tineri le este mai usor sa renunte la un anumit lucru pentru a-si cumpara o haina noua decat pentru a ajuta pe cineva. Ei nu mai stiu ce inseamna sa faci un sacrificiu pentru celalalt, ci se gandesc doar la ei insisi.
Sa-si imbunatateasca viata spirituala.
Unii tineri spun: „Hai sa te ajut caci este timpul Postului mare”, insa ceilalti? Cati incearca sa fie mai buni, mai intelegatori, mai iertatori, pentru ca astfel sa ne apropiem mai mult de ceilalti si pentru a lucra putin cu noi (sa ne modelam in bine)?
Insa in societatea de astazi, cati dintre noi, tinerii, reusim sa punctam in viata noastra, acest timp sfant al postului?
D.M.
Be the first to comment on "Postul bunicii sau postul tuturor?"