Un obiectiv major capata contur pe tronsonul Slanic Moldova – Tirgu Ocna, unde a inceput amenajarea riului Slanic de catre Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), dupa obtinerea finantarii aprobata de Banca Mondiala.
„Dupa inundatiile din 2005, problema regularizarii cursului riului Slanic, a devenit o prioritate pentru statiunea Slanic Moldova, care a avut mult de suferit de pe urma viiturilor. Ne bucuram ca am ajuns in aceasta faza a lucrarilor si contam in continuare pe sprijinul Ministerului Mediului”, ne-a declarat primarul localitatii, Andrei Serban. „Proiectul de regularizare si indiguire a riului Slanic face parte din «Programul de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta», derulat de MMGA. Lucrarea se desfasoara de-a lungul drumului care leaga Slanicul de Tirgu Ocna, pe patru zone principale, respectiv Slanic, Cerdac, Ciresoaia si Tirgu Ocna, care insumeaza 20 de km. Proiectul executiei de lucrari a fost adjudecat in urma licitatiei de catre SC Lescaci Com SRL din orasul Negresti-Oas, judetul Satu Mare, firma specializata in lucrari hidrotehnice. Aceasta firma va executa conform proiectului, diguri si supra inaltari de diguri, recalibrari de albie, gabioane, praguri de fund, ziduri de piatra. Noi urmarim strict aceste lucrari, in concordanta cu prevederile caietului de sarcini, iar saptaminal ne deplasam la fata locului, in vederea implementarii proiectului si adaptarii acestuia la conditiile de teren”, a precizat si Gheorgehe Tuluc, specialist in lucrari contra inundatiilor din cadrul MMGA. Investitia totala a lucrarilor, a carei finantare este asigurata de Banca Mondiala, se ridica la 8 milioane de dolari, adica 200 de miliarde de lei vechi, iar lucrarile urmeaza sa fie finalizate in luna august 2009.
Be the first to comment on "Opt milioane de dolari pentru lucrările de regularizare a râului Slănic"