Din nou potopul


Ciresoienii au retrait miercuri, 24 octombrie 2007 experienta de acum doi ani, ploile cazute in abundenta in ultimele zile provocand din nou inundatii. Starea de urgenta printre localnici s-a instaurat inca de la primele ore ale diminetii cand debitul Slanicului depasise cu mult cotele normale. Falcile maronii ale valurilor muscau cu furie din maluri amenintand gospodariile.

„Asta ne mai trebuia acum! Se vor rupe iar drumurile ca nu au fost facute cum trebuie acu’ doi ani si vom ramane iar izolati de lume” ne declara C.Veronica (42 ani). Intr-adevar, la intrarea in localitate parti din tuburile de canalizare de sub „drumul nou” fusesrea luate de ape jumatate din banda soselei devenind impracticabila. Pe terenul de sport al noii scoli apa depaseste cu mult 80 de cm, locuintele de prin imprejurimi fiind inundate. Pana la orele amiezii apa patrunsese peste tot. Cotete, wc-uri, ziduri de sprijin, garduri, lemne sau stive de placaj din piatra sunt luate de viitura pentru totdeauna.

Cel mai mult au suferit beciurile. Florin (34 ani): „Apa mi-a intrat in beci si a inundat totul. Butoaiele se invarteau iar muraturile, fructele si legumele pluteau ca niste barcute de hartie.” Istoria s-a repetat in zeci de gospodarii. Pe fetzele tuturor puteai citi groaza, frica, disperare.

Primarul Andrei Serban a fost omniprezent in centrul evenimentelor discutand cu oamenii. Gheorghe Bordeianu, Inspectorul de aparare civila din cadrul Primariei Slanic Moldova a declarat: „In urma evaluarii pagubelor produse de inundatiile care au avut loc in aceste zile, au fost inundate 25 de case, 20 de anexe de locuit, 14 fantini si 12 ha de terenuri agricole. Au fost afectate 6 poduri si distruse 8 podete si punti, aproape 3 km de retea de canalizare si 2 km de strazi au fost lovite de inundatii. Drumul national 12 B care leaga Slanicul de Tirgu Ocna, a fost inundat pe un sector de circa 1 km, in zona cartierului Ciresoaia. Cei 25 de membri ai Serviciului de Voluntariat pentru Situatii de Urgenta, au intervenit cu mijloacele si utilajele necesare in vederea inlaturarii efectelor inundatiilor, fiind in permanenta pregatiti sa intervina in caz de urgenta”

Din fericire ploaia s-a oprit pe dupa-amiaza.

Be the first to comment on "Din nou potopul"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*