Al 9-lea copil nascut in familia Bertalan a fost o fata cu numele Agneza. Dar numai la scoala i s-a spus asa. Toata lumea ii spunea Anca. O tanara frumoasa si vesela care era inconjurata cu multa dragoste de cei din jur. De mica fiind mai firava toti o ocroteau si aveau grija sa nu-i lipseasca nimic.
Anca Bertalan
Anca s-a nascut in 1945. Scoala elementara a facut-o aici in sat, iar ciclul 2 l-a facut in Slanic Moldova. Nefiind pe atunci mijloace de transport pentru naveta (rata trecea o data pe zi la deal dimineata si se intorcea seara) copiii care invatau la Slanic erau nevoiti sa stea la internat. Din cauza conditiilor improprii, Anca s-a imbolnavit de reumatism la inima. Bineinteles ca a terminat 7 clase dar nefiind nici medicamente care sa o ajute sa se vindece, starea ei s-a inrautatit din ce in ce mai tare. Dar asta nu o impiedica sa-si traiasca viata asa cum trebuia sa traiasca un bun crestin.
Facea parte din corul bisericii, canta la vocea a doua si il ajuta pe dl. dascal la pregatirea copiilor pentru prima sfanta impartasanie. Se ruga foarte mult. Stia ca trebuie sa moara si de aceea mereu o ruga pe mamaia sa-i cumpere ceva de imbracat, cu toate ca nu ducea lipsa de asa ceva, si cand i se raspundea ca are destule haine ea spunea „Atunci cand mor trebuie sa aveti ce da de pomana.”
Inainte cu doi ani de a muri, Anca a fost impreuna cu mamaia la spital. Dupa consultatie, doctorul i-a cerut Ancai sa-l lase putin singur cu mama sa pentru a-i prescrie un tratament. Ramasi singuri, doctorul i-a explicat lui mamaia ca Anca nu mai are mult de trait. Anca trebuie de acum sa fie tratata cu grija si sa i se indeplineasca orice dorinta. Numai mamaia mai stia cum a iesit din cabinet. Anca a intampinat-o la usa foarte senina si i-a zis: „Acum te-ai convins ca o sa mor si ca zilele mele sunt numarate?”
De atunci a inceput calvarul. Toata lumea vroia sa pastreze o stare de optimism in fata ei si cautau sa-i spuna ca doctorii se inselasera dar ea radea si raspundea ca multi o asteapta in cer si trebuie sa se pregateasca.Viata ei se transformase. Isi petrecea cate doua saptamani la spital, apoi cateva luni acasa. Cu toate ca avea picioarele umflate, ea nu se dadea batuta si slabita de durere mergea la biserica si se ruga ore in sir in fata Sfantului Sacrament. Avea bataturi la genunchi.
In ianuarie 1967 a fost internata ultima oara. I se umflase tot corpul. De ziua ei, pe 21 ianuarie, de sf. Agneza, toata lumea s-a dus sa o viziteze la spital. Isi pastra simtul umorului spunandu-le tuturor ca numai acela are voie sa o sarute care a adus o crema ca sa i se desumfle picioarele. Nu dupa mult timp a fost adusa acasa. Isi traia ultimele zile. Intre timp, mamaia isi rupsese mana si nu o putea ingriji. Anca radea de dansa „Vezi mama daca n-am fost langa tine sa te sustin, acum umbli cu mana legata la gat.”
Ciresoienii o conduc pe Anca pe ultimul drum
Pe data de 17 februarie, Anca a fost ingrijita ultima oara de pr. Mihai Rotaru. Cand acesta a intrebat-o daca ii pare rau ca pleaca de pe acest pamant, Anca i-a raspuns ca regreta doar despartirea de parinti. In noaptea de 18 februarie, la ora 1 noaptea, Anca a murit in bratele lui tataia. A fost inmormantata pe 19 februarie. Pr. Iosif Andrici, pr. Petru Ciocau, pr. Mihai Rotaru, pr. Petru Mares, 5 dascali, fratii lui tataia, Alexandru, Mihai si Francisc Bertalan, Andrei si Ioja Gal din Pargaresti si Satul Nou, numerosi ciresoieni si credinciosi din localitatile invecinate au condus-o pe ultimul drum.
Pe crucea de la capataiul sau, raman pentru eternitate cuvintele spuse de ea spre sfarsitul vietii:
In cer un tata bland m-asteapta,
In cer e bunul meu Isus,
In cer esti tu iubita mama,
Si locul meu e-n ceruri sus.
episodul 1 | episodul 2 | episodul 3 | episodul 4 | episodul 5 | episodul 6 | episodul 7
Be the first to comment on "O FAMILIE BINECUVÂNTATĂ – Episodul 4: Anca"