Podul

Motto: „Podul de piatra s-a daramat / A venit apa si l-a luat / Vom face altul pe mal in jos / Altul mai trainic si mai frumos”

Voi scrie istoria unui pod din Romania. Un pod dintre cele o mie …care nu mai exista. Si asa cum scrii istoria unui om, ma voi intoarce la momentul nasterii lui. In anul 1988, oamenii dintr-un cartier al Slanicului, satui sa treca pe o punte pe sufe care mereu se legana si din care lipsea mereu cate o scandura, au luat initiativa, au obtinut aprobare de la primarie pentru a lua tevi de pe un deal, au sapat de le-au scos din pamant, au cumparat ciment si tabla, si au ridicat un pod si frumos si stabil (vezi foto). Cel putin o data pe an veneau apele mari, dar podul ramanea pe picioare. In 1991, cand un parau a blocat raul Slanic, apele s-au revarsat in curti si in case si au luat garduri intregi. Podul a ramas la locul lui.

Anul 2005. Apele au venit atat de furioase incat l-au distrus. Au ramas doar cele doua tevi care-l sustineau la mijloc. Bineinteles ca de vina au fost cei care l-au facut, pentru ca trebuia sa se dea vina pe cineva. Unii dintre ei nici nu mai traiesc. Si abia acum incepe vijelia. Atunci, in primele zile de dupa inundatii, nu era mare bai, oamenii fiind multumiti ca au ramas cu casele intacte. Dupa ce s-a intamplat in tara, cati oameni au ramas fara acoperis si cati si-au pierdut viata, un pod e o paguba minora.Un pod se repara sau se reface. Ba cate unii au considerat ca acesta e un prilej de a face un pod mai mare pe care vor putea trece si masinile. Dar eram sinstrati. Am stat destul fara curent electric, gaze, telefon si acces in cele mai apropiate orase. Abia acum incepe insa tragi-comedia sinistratilor… La doua zile dupa inundatii, vin primele ajutoare. Desi izvoarele de apa potabila aveau debitul maxim, si lumea era satula de atata apa, primesc cate un bidon de 2 l de apa minerala. Sa nu fim, totusi, rautaciosi si sa apreciem gestul, desi sunt convinsa ca pe atunci erau sute de oameni in tara care chiar aveau nevoie de apa si nu au avut-o. Tot dupa doua zile au venit edilii, cei pe care i-am ales anul trecut sa contate pagubele inundatiilor. Unul din ei, razand cu gura pana la urechi a zis: „Luati-va un copac din padure si treceti pe el!” Oamenii numai de ras nu aveau chef, si nici copac din padure nu au luat, le era teama de nenea padurarul si de amenzile lui. Oricum era nevoie de mai multi copaci pentru un pod provizoriu. Asa ca, atunci cand s-au linistit ploile, au pus umar langa umar si piatra langa piatra (inca nu se dau amenzi pentru mutatul pietrelor de rau) si au construit un drum de pietre prin apa, destul de stabil. Cam 10 barbati au muncit o zi intreaga. Dar dupa doua saptamani, a plouat din nou si… podul de piatra s-a daramat. Oamenii au vazut ca munca lor a fost in zadar, dar nu s-au lasat si la scurt timp, au construit o alta trecatoare, vorba cantecului, pe mal in jos. Iar a venit apa si l-a luat, si iar au facut altul,care nu s-a daramat pentru ca luna octombrie e uscata. Atunci cand ploua, se trecea cu cizme de cauciuc printr-un parau destul de mic daca aveai cizme inalte. Un vecin chiar a stat intr-o dimineata vreo ora si jumatate la acel parau, tot imprumutand barca, pardon, cizmele celor grabiti si destul de imprudenti de au plecat la servici fara echipament adecvat. Daca acest vecin avea spirit de afacerist, facea bani frumosi tot inchiriandu-si barca, pardon, cizmele de cauciuc.

Sa nu credeti ca primaria a stat nepasatoare la necazurile oamenilor. Nuuu. In luna august, oamenii devenind neincrezatori, au facut o adresa prin care cereau o rezolvare. Domnul viceprimar i-a primit cu amabilitate, si chiar a stat de vorba cu ei. Si chiar le-a spus sa stea linistiti ca se rezolva, dar ca nu au voie sa faca nimic(!ei deja cumparasera tevi care stau pe marginea drumului si incet-incet mai dispare cate o bucata!) pentru ca trebuie sa vina specialisti de la „Apele romane” care trebuie sa studieze terenul, pentru un loc sigur. Abia acum imi dau seama ca ghinionul Mesterului Manole a fost ca nu a avut parte sa-i consulte pe acesti specialisti. Zilele au trecut, specialistii nu au venit. Un alt vecin s-a prezentat la domnul vice, dar a primit alt raspuns: „Nu sunt fonduri.” Asa ca oamenii stau linistiti pana sunt fonduri, pana vin specialistii etc etc.

Tot ce putem face este sa ne rugam la Dumnezeu sa nu ploua ca sa putem merge la servici. Ar fi de-a dreptul penibil sa-i spui sefului: „Daca ploua, sa stii ca nu pot veni la serviciu. Sunt sinistrat.” Sau poate ca ar trebui o noua lege: drepturile angajatilor sinistrati……….’daca ploua, sinistratii au voie sa lipseasca de la servici pana iese soarele’. Sau Doamne fereste sa fie vreo urgenta medicala si sa ploua. Sau si mai rau, un deces iarna, cand se dezgheata zapezile.

In final, voi mai spune doar ca in acest cartier din Ciresoaia traiesc cca 100 de persoane.

B.L.