Lumea de dincolo de noi

Ne nastem atat de goi, ca o bucata de pamant ce devine noroi, ca o apa tulbure si fara nici un curs, ca o picatura de ploaie ce nu are nici un raspuns.
Ne trezim tarziu, copii ce nu-si afla vreun rost, si deodata parca intunericul ne cuprinde sufletul de tristete si ne intrebam daca noaptea se naste odata cu ziua, daca boala poate distruge un om, daca viata ne poate explica de ce mor oamenii.
Iertam orice, ne schimbam capacitatea noastra intelectuala, dar nu intelegem niciodata de ce se sting oamenii atat de usor si unde ajung ei, daca dincolo de un mormant si o cruce se afla inconjurati de un alt decor, cei care ne-au parasit fara nici macar o explicatie banala.
De ce o noua viata daca sansa de a te putea naste din nou este nula, daca mintea omului de geniu se macina fara nici un raspuns?
Mai merita oare efortul ca lacrimile noastre sa ude vesnicul pamant, daca trupul acesta neputiincios dispare?
Durerea nu trebuie sa existe atunci cand ea poate va dispare? Un cer mult prea senin pentru ca noi sa-l putem privi, o mama care isi pierde copilul, un tanar care priveste cu seninatate la mormantul tatalui sau, dovedindu-i ca poate fi mandru de propriul copil, o stralucire care niciodata nu se va stinge.
Ne-am nascut pentru a fi o amintire placuta in fata vietii, moartea oricum ar fi ea nu poate distruge visul cel mai frumos al omului, Speranta.

Cruci impunatoare de piatra, oameni plini de viata si cu zambetul pe buze. Un soare calamb strabatand cu greu perdeaua norilor cenusii. Poate prea cald pentru o zi de toamna. Sarbatoarea vietii in cimitirul din Ciresoaia.
Am incercat cu greu sa gasesc un chip trist, o lacrima, un suspin. „Sa redescoperim armonia. Sa invatam sa traim in armonie cu Dumnezeu si cu aproapele nostru. Sa invatam sa iubim!” Cuvintele parinelui paroh Petru Besleaga au rasunat in fiecare ungher al cimitirului si in fiecare ungher al inimilor noastre. Sute de lumanari au ars la capataiul celor care azi nu mai sunt printre noi. Frati, parinti, bunici, copii, prieteni, cunoscuti, vecini, rude, oameni. Coronite din crizanteme si flori tarzii de toamna. Peisajul se vestejeste incet, incet. Doar adierea blanda a vantului ma face atent la relativitatea vietii in fata mortii. In fata infinitului.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Pasi printre morminte…

„Dumnezeu daca te iubeste
iti trimite pedeapsa ca sa te indrepte,
la nevoie iti ia si viata sa nu te piarda”
-Cuvinte spuse de Vicentiu
inainte de moarte.
Vicentiu Botezatu N:1963 D:1999

„In cer tu Tata bland ma cheama,
In cer e bunul meu Isus
In cer esti Tu, iubita mama,
Si locul meu e-n ceruri sus.”
Anca Bertalan D: 17 februarie 1967 la 22 de ani.

„Ai fost o floare
Pe pamant gingasa,
Si rara, Brandusa
Noastra Draga.”
Ana Maria Seciu N:1974 D:1993

Trecatorule!
Nu trece, ci priveste
Caci ce-am fost eu
Astazi esti tu,
Iar ce sunt eu acum
Vei fi si tu.
Mihai Bogatoiu

Aici odihneste robul lui Dumnezeu
Petrea Puscasu decedat la 19 ani in 1960,
fiind accidentat in cariera Petrisu.
A fost inmormantat in ziua
in care urma sa fie mire.

Am venit, am stat si am plecat.
Pe noi Domnul ne-a chemat
Dar, urmasii nostri, sa nu ne uitati
Pentru noi cu o ruga scurta
Daca vreti sa ne ajutati.
Angelica Birtea N:1950 D:1951

„Stim prea bine ca din lume,
Tu de-a pururea te-ai dus
Scumpa stea ce prea devreme,
Moartea crunta te-a rapus.”
Iosif Solomon N:1975 D:2000
accident in cariera

Am fost sambata in cimitir sa ne rugam,sa aprindem o lumanare si sa ne aducem aminte de cei ce odata au fost cu noi si nu mai sunt.Nu mai sunt pentru ca Dumnezeu a vrut sa ni-i ia si sa ne lase pe noi un pic mai singuri si mai tristi.Ei au murit si,astfel, au devenit sfinti pentru noi.Uitam stangaiile si greselile firesti si ne amintim cu seninatate de cuvantul blajin al unei mame,de incurajarea unui tata,de alintul unei bunici.Ne amintim doar iubirea pe care am primit-o de la ei,”materializata” in gesturi,cuvinte si fapte.Timpul ne ajuta sa uitam de durere si sa intelegem voia lui Dumnezeu si ramane doar Iubirea care ne-a apropiat.

2 Noiembrie este o mare sarbatoare pentru toti dintre noi,si asa cum spunea Parintele nostru nu e o sarbatoare pentru ca asa scrie in calendar,ci pentru ca o facem noi.Prin prezenta noastra in cimitir,prin trairile si starile noastre care contin solemnitate,piosenie,daruire.Ne adunam cu totii si simtim ca ne leaga ceva;prin moartea lor s-a creat o apropiere mai puternica intre noi cei ramasi care ne amintim de ei.Ei ne-au lasat Iubire.

2 Noiembrie este o zi in care iesim din profan si ne intoarcem in sacru.Asa cum facem la Craciun si la Pasti.In aceasta zi cerul coboara putin pe pamant. Uitam de grijile cotidiene,de problemele personale si de neplaceri.Ne amintim ca nu suntem nici noi eterni,ca intr-o zi vom parasi si noi aceasta viata.Constientizam ca va veni ziua in care ne vom intalni cu Dumnezeu.Astfel,pentru o clipa intram in eternitate si primim rezerve de Iubire de la nesecatul Izvor,de la Dumnezeu.

Voi incheia acest discurs cu o incursiune in spatiul literar.Voi cita din „Noaptea de Sanziene” a lui Mircea Eliade mesajul lui Biris inainte de moarte(un individ slab,complexat,ratat,dezamagit de viata):”Cand se trezise,stiu ca de aceea se trezeste:ca sa spuna si celorlalti,celor ce vor ramane,ceea ce i se ingaduise sa inteleaga,nu stia nici el prin ce imprejurari si ajutat de cine.Dar intelese tot,si totul era de o teribila simplitate.Ii era rusine ca nu intelese mai curand.Era tocmai cum trebuia sa fie.Ar fi trebuit sa inteleaga si copiii.(…)Simti cum il cuprinde deznadejdea.Viata lui ar fi avut un rost,o implinire.Avea de spus ceva,foarte important,singurul lucru care trebuia spus.Toate celelalte,filosofie,si politica,si iubire,erau jocuri de copii.Isi cheltuise viata jucandu-se.Toti si-o cheltuisera la fel,fara exceptie.Numai ce aflase el in noaptea asta merita sa fie cunoscut.(…)’AM INTELES.E CEVA FOARTE SIMPLU.SA LE SPUI LA TOTI CA E FOARTE SIMPLU.AM UITAT ACUM RESTUL,DAR SA-I ASIGURI PE TOTI CA ASA ESTE.SA NU LE FIE FRICA…'”

Material realizat de Ancuta H., Paul B. si Blanca L.