Pr. Viorel Ababei
S-a nascut la 1 decembrie 1958 în Cireşoaia. A absolvit şcoala generala de 8 clase în anul 1974 în aceași localitate; apoi în 1976 liceul (treapta I) la Târgu Ocna. A terminat şcoala de Cantori în anul 1979 la Iaşi şi Institutul Teologic din Iaşi în anul 1986. A obținut gradul academic de asistent universitar. A fost sfințit preot la 29 iunie 1986 de catre ep. Ioan Robu.
A activat ca vicar la Nicolae Balcescu (1 august 1986 – 1 mai 1989), Bacau „Sf. Nicolae” (1 mai 1989 – 1 mai 1991), paroh la Bacau „Fericitul Ieremia” (1 mai 1991 – 1 mai 1999), Valea Mare (1 mai 1999 – 1 septembrie 2005) și asistent spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi (1 septembrie 2005 -) până în prezent.
Povestea vieții mele
Am venit pe lume într-o zi de duminică în ziua Sfântului Andrei. Am fost trecut în registrul stării civile pe 1 decembrie 1958, ca al treilea copil al părinților mei Ștefan și Olga Ababei primind numele de Viorel. Ulterior, în familia mea aveau să se mai nască încă trei copii: o soră și doi frați. Încă din primele ore ale vieții mele am beneficiat de roadele iubirii divine, căci pe cât de mare fusese bucuria părinților mei, că în sfârșit, după două fete, a sosit în familia lor și primul băiat, totul putea să se transforme în durere. În prima noapte am fost foarte agitat și am plâns continuu. Abia dimineața s-a aflat și motivul: făcusem o hemoragie puternică și era cât pe ce să mor. Am scăpat cu viață și atunci și încă în două sau trei ocazii din perioada copilăriei când puteam să mor dar, Dumnezeu a vegheat asupra mea căci avea și cu mine, așa cum are cu fiecare om, un plan.
De atunci am început să cresc și să mă dezvolt pentru că părinții s-au străduit să-mi ofere cu drag tot ce aveam nevoie la nivel trupesc și sufletesc. Ajuns la vârsta rațiunii am descoperit treptat că știam să comunic cu cei din anturajul meu prin viu grai, știam să merg, știam să mă rog și făceam toate aceste lucruri spontan și firesc. Mai târziu, după ce familia s-a mărit mi-am dat seama cum am fost și eu cândva și mai ales, am înțeles rolul pe care îl au părinții în aducerea pe lume a copiilor și a-i învăța să fie oameni și creștini. N-am văzut niciodată vreo separație între cele două dimensiuni ale existenței unui om. Ele s-au îmbinat armonios în viața mea și nici acum nu pot să vorbesc despre mine fără să mă refer la ambele laturi ale existenței mele cea umană și cea spirituală. De aceea pot spune că, în primul rând, le sunt recunoscător părinților mei pentru ceea ce sunt în prezent: un om realizat, un om de succes la nivel uman și fericit la nivel spiritual.
A doua etapă a devenirii mele a fost un amestec armonios între doi factori care au continuat și au dus mai departe munca părinților mei, adică, educația primită în familie și mă refer aici la școală și la biserică. Din nou îmi vine foarte greu să fac vreo diferențiere, nu pot spune care dintre cele două instituții a avut un rol mai mare sau pentru care aș putea să fiu mai recunoscător având în vedere realizarea mea profesională de mai târziu. Amândouă au contribuit, fiecare cu specificul ei la desăvârșirea mea de om și creștin și dacă totuși astăzi sunt preot, s-a datorat faptului că am ales să fiu ceea ce mi-a plăcut, am urmat calea pe care m-am simțit profund atras și unde mă vedeam împlinit, realizat, mulțumit, fericit adică un om de succes în domeniul pe care mi l-am ales. Și aici este momentul în care, cu sinceritate, îmi exprim recunoștința pentru cei care s-au preocupat de îmbogățirea zestrei mele intelectuale și a tezaurului credinței.
Am schițat în linii generale rolul important al Familiei, al Școlii și al Bisericii care, în cazul meu, au avut rolul determinant în realizarea mea umană și profesională. Și pentru că preoția nu este o meserie, ci o vocație specială pe care un număr relativ mic de tineri o simt în interiorul lor și la care trebuie să adere cu toată ființa lor și până la sfârșitul vieții pentru a și-o realiza, am să mă refer puțin și la acest aspect particular, din experiența mea.
Pot spune că primul semnal din partea lui Dumnezeu că mă vrea în slujba altarului l-am simțit la Prima Sfântă Împărtășanie, la vârsta de 9 ani. Duhovnicul meu, Pr. Petru Ciocan, pe atunci vicar la Tg. Trotuș, m-a făcut să înțeleg că trebuie să devin sfânt, pentru că eu nu am un patron, un sfânt pe care să-l cheme ca pe mine, și cel puțin alți copii care vor primi la botez numele de Viorel să mă aibă patron pe mine. Am luat de bune aceste cuvinte și mi-am propus să devin sfânt, și pentru mine sfânt însemna să fiu ca părintele Ciocan, adică preot. Acest gând mi-a călăuzit pașii copilăriei și ai adolescenței și nu m-a părăsit nici acum.
Am fost ministrant, ca o excepție, înainte de Prima Sfântă Împărtășanie, și am rămas în preajma altarului până în clasa a X-a, când am intrat la Seminarul din Iași. Nu povestisem la nimeni secretul inimii mele de a mă face preot, dar am constatat că nu a fost o surpriză pentru consătenii mei când s-a aflat că am reușit la Seminar și mai sunt convins că ar fi fost o dezamăgire pentru ei dacă aș fi ales să fiu orice altceva decât preot. Este părerea mea. Viața de seminarist nu mi s-a părut monotonă sau grea. Am descoperit multe lucruri noi pentru mine. Nu-mi pusesem problema că Seminarul este o școală specială, în sensul că acolo merg numai cei care doresc să devină preoți și că de formarea lor se ocupă alți preoți. M-am mirat, la prima oră de școală că în loc de profesori aveam preoți care ne predau lecțiile, ne ascultau și ne puneau note.
După 10 ani, în care includ anii de liceu și cei 6 ani de teologie, însușindu-mi cunoștințele necesare și practicile pastorale (îngrijirea și călăuzirea sufletelor la Dumnezeu), rezolvându-mi micile neclarități și ezitări pe care le-am avut, descoperind adevărata față a preoției și imensele provocări și responsabilități pe care trebuia să mi le asum cu maturitate și deplină cunoștință de cauză și până la sfârșitul vieții, am spus ultimul și decisivul „Da” în fața episcopului care m-a sfințit preot.
Înzestrat cu haruri speciale (celebrarea Sfintei Liturghii și iertarea păcatelor), prin primirea sacramentului Preoției, am lucrat ca tânăr preot sub călăuzirea a doi preoți vrednici și cu multă experiență, Pr. Ioan Sociu în parohia Nicolae Bălcescu și Pr. Erdeș Ștefan în parohia Bacău. După 7 ani de ucenicie sub îndrumarea acestor doi Preoți mi s-au încredințat mai întâi spre păstorire Parohia Fericitul Ieremia din Bacău și apoi Parohia din Valea Mare.
După 19 ani de muncă preoțească în parohii, am fost cooptat la Seminarul din Iași, unde m-am pregătit pentru a ajunge preot, pentru a contribui la formarea spirituală a candidaților la preoție.
Succesul deplin și total, în domeniul pe care mi l-am ales eu, este atins atunci când cineva devine sfânt, cum este cazul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, și sfinții se declară la ani mulți după moartea lor, dar semnele sfințeniei se văd din timpul vieții și asta presupune a fi un om bun și un credincios bun.
Pr. Viorel Ababei, „Modele locale de succes” – 7 mai 2017